200 de implementări GA4 gratuite. DWF sprijină antreprenorii pentru migrarea site-urilor la noua versiune de Google Analytics

Divizia de Data Analytics & Insights din DWF a început o campanie națională de sprijinire a business-urilor cu prezență online, care au un site de tip lead generation, un magazin online sau un site de comerț electronic.

Începând cu 10 august până pe 10 octombrie 2022, ne propunem să instalăm GRATUIT cel puțin 200 de coduri GA4 si să punem la punct instalările curente de GA4, prin adăugarea trackingului la nivel de pagină și a celui la nivel de tranzacție ecommerce sau goal principal. 

“Vor fi multe business-uri care nu vor ști ce să facă, ce înseamnă această <<migrare>> la GA4 – noua versiune de Google Analytics, și multe dintre business-urile care își gestionează singure prezența online (notă: nu au o agenție care se ocupă de Paid Media sau SEO, nu au o companie care să ofere suport IT), nu vor reuși să facă acest pas până la data de 1 iulie 2023. 

Vrem să ajutăm cât mai multe site-uri, ca să-și poată măsura eficiența campaniilor de marketing online în condiții normale, cu aceleași instrumente care le sunt familiare, adică prin utilizarea Google Analytics”, spune Liviu Taloi, directorul Diviziei Data Analytics & Insights din cadrul DWF.

În acest moment, derulăm o campanie de comunicare către clienții noștri și toate firmele din portofoliul DWF au început procesul de migrare de la Universal Analytics aka GA3 la GA4. 

Ritmul de implementare este mai lent pe timpul verii, dar solicitările pentru lunile septembrie și octombrie sunt în creștere rapidă. Clienții DWF au fost informați despre oportunitatea de instalare GRATUITĂ de GA4, iar specialiștii noștri de SEO și PAID Media sunt în legătură cu cei care administrează business-urile online și oferă suport IT pentru website-uri sau platforme ecommerce. 

“Suntem deschiși și vom ajuta orice companie care are un site de ecommerce sau pentru generare de lead-uri și considerăm că toate agențiile de digital din România ar trebui să facă eforturi pentru migrarea cât mai rapidă la tracking-ul prin GA4 a domeniilor pe care le dețin clienții lor. 

Vom comunica periodic în social media rezultatele acțiunii noastre, prin hashtag-urile #ga4free și #ga4gratuit. Avem o capacitate mare de instalare a conturilor noi de tip GA4, astfel că procesul mediu de migrare de la GA3 la GA4 durează doar 1-2 zile” mai declară Liviu Taloi. 

Trimiteți un mail la adresa liviu.taloi@dwf.ro pentru a vă înscrie pe lista de așteptare pentru instalarea GA4 gratuit, ca să beneficiați de trackingul afișărilor de pagină și trackingul de tranzacție ecommerce, dacă aveți un magazin online sau un site de tip lead generation. Au prioritate firmele care au avut contracte cu agenția DWF de-a lungul timpului. Puteți cere și o întâlnire cu Liviu Taloi folosind acest link – https://calendly.com/liviu-taloi/ga4 

Divizia de Data Analytics & Insights a DWF este pregătită să livreze lunar sute de implementări de GA4, pentru toate tipurile de companii, atât clienți SEO sau Paid Media ai DWF, cât și firme noi, indiferent de suportul tehnic pe care îl au în prezent. 

Această campanie de sprijinire a mediului de afaceri românesc, a grupului de antreprenori români care au business-uri cu prezență online se va derula în perioada 10 august – 10 octombrie 2022. 

 

Despre DWF 

DWF este cea mai mare agenţie de digital marketing din România, cu 9 ani de experienţă, o echipă formată din peste 100 de oameni în 5 divizii diferite – SEO, Paid Media, Local SEO, Data Analytics și UX/WebDev, cu un portofoliu de peste 850 de clienţi și o cifră de afaceri de peste 3 milioane € în 2021. 

Printre clienţii agenţiei se numără: Carrefour, Sephora, Nestle, FoodPanda, Mathaus, Betano, F64, Purina, Maggi, Nurofen, DrMax, Sensiblu, Maybelline, L’Oreal. 

De asemenea, agenţia este recunoscută și la nivel internaţional, unde a câștigat 2 premii la European Search Awards. 

DWF face parte din familia CEE Digital Alliance, alături de alte 15 agenţii digitale independente de top, iar de 5 ani ocupă un loc în juriul Competiţiei Magazinelor Online GPeC ca specialiști SEO.