5 idei de cadouri personalizate pentru toate ocaziile

 

Atunci când nu găsești cadoul potrivit pentru o persoană, sau pur și simplu nu știi ce ai putea să oferi, soluția salvatoare o reprezintă cadourile personalizate. Sunt potrivite pentru orice ocazie și se pot adapta foarte ușor stilului sau personalității celor care le primesc, o altă calitate fiind unicitatea.

În plus, ai o serie de opțiuni pentru a alege obiectul pe care vrei să-l personalizezi, iar mai jos îți prezentăm o listă cu cele mai populare cadouri din această gamă.

Bijuterii

Bijuteriile personalizate sunt cadoul perfect pentru persoana iubită, însă poți să oferi un astfel de cadou și rudelor apropiate. În cazul în care vrei să faci o surpriză persoanei iubite, o idee foarte bună este să alegi două bijuterii similare pe care să le purtați amândoi, având inscripționat un mesaj romantic, data aniversării voastre sau orice altceva știi că îi va face plăcere partenerei sau partenerului. Bijuteriile personalizate pot fi oferite în special de Ziua Îndrăgostiților, la aniversarea relației, cu ocazia zilei de naștere sau de Crăciun.

Totodată, o bijuterie personalizată o poți face cadou părinților, fraților și altor persoane importante din viața ta.

Tricouri

Atunci când vine vorba de un cadou personalizat, cei mai mulți se vor gândi la un tricou cu un mesaj sau un imprimeu haios. Tricourile personalizate au devenit foarte populare în ultimii ani și putem vorbi chiar de un nou trend vestimentar. Variantele de personalizare a unui tricou sunt nenumărate, putând să optezi pentru un mesaj, o fotografie, anumite simboluri, jocuri de cuvinte sau meme-uri de pe Internet. Trebuie să ții cont de personalitatea și preferințele persoanei căreia îi vei face cadoul, astfel încât să fii sigur că ai făcut alegerea perfectă.

Căni

Se poate spune că de aici a pornit acest trend al cadourilor personalizate, cănile numărându-se primele obiecte inscripționate cu mesaje și simboluri. Sunt potrivite pentru oricine, fie că e vorba de colegi de birou, prieteni, rude sau parteneri de viață și pot fi oferite cu orice ocazie, mai mult sau mai puțin importantă. Pentru persoanele cu simțul umorului se potrivește cel mai bine un mesaj trăznit, pentru persoanele apropiate un masaj sentimental și lista poate continua în funcție de personalitatea și preferințele fiecăruia.

Șorțuri de bucătărie

Bineînțeles că un astfel de cadou este recomandat mai ales gospodinelor, însă se potrivește perfect și în cazul bărbaților care adoră să gătească. Poți personaliza un șorț de bucătărie apelând la simboluri precum lingura, oala, grătarul dar și la inscripții cu trimitere la această activitate. Trebuie să ai grijă ca șorțul ales să fie unul practic, pentru ca cel pe care îl primește să îl poată folosi în bucătărie și să nu îl abandoneze pe un raft într-un dulap.

Rame de fotografii

Acest gen de cadou personalizat este potrivit pentru persoanele cu care ai o relație specială și de care te leagă amintiri frumoase. Poate fi partenerul de viață, un prieten foarte bun, o rudă sau oricine altceva care înseamnă ceva pentru tine. Alege o fotografie care imortalizează un moment important din relația voastră, pe care s-o încadrezi într-o ramă inscripționată cu un mesaj cu semnificație. Dacă nu te poți decide asupra unei singure fotografii poți face un colaj cu cele mai plăcute momente petrecute împreună.

Nu uita să te concentrezi și pe latura practică a cadoului pe care îl comanzi, dar și pe calitatea acestuia, pentru a fi sigur că acesta îi va fi util celui care îl primește și nu îi va face doar o bucurie de moment.

Dacă te decizi să faci un astfel de cadou, însă nu ai o idee foarte clară despre care ar putea să fie cel mai potrivit, aruncă o privire pe oferta de cadouri personalizate online de pe gravolo.ro! Aici vei găsi mult mai multe sugestii și chiar vei putea să comanzi cadoul dorit.