Fiecare femeie visează la tenul perfect: fără textură, fără coșuri și acnee, fără cearcăne și fără puncte albe sau negre. Deși perfecțiunea nu există, te poți apropia de idealul tău dacă ai o rutină de îngrijire eficientă și dacă urmezi câteva trucuri cunoscute de specialiști.
Iată cum să obții piele fină și catifelată indiferent de sezon, în câțiva pași simpli, dar extrem de importanți pentru sănătatea și aspectul tenului!
1. Nu adormi niciodată machiată
Una dintre greșelile cele mai mari făcute de femei este aceea de a nu îndepărta produsele cosmetice înainte de culcare. Rămase pe față, fondul de ten, iluminatorul, concealerul și produsele pentru contur blochează parțial sau complet porii. Rezultatul este un ten cu imperfecțiuni – puncte negre, roșeață și textură.
Soluția este incredibil de simplă: păstrează în baie, undeva la îndemână, un demachiant și un gel de curățare potrivit tipului tău de ten. Folosește-le zilnic – nu durează mai mult de cinci minute!
2. Folosește o cremă hidratantă potrivită, dimineața și seara
Multe femei omit aplicarea cremei hidratante sau o folosesc doar din când în când. De obicei, atunci când observă că tenul este deja uscat sau prezintă linii fine și descuamări.
Pentru a avea mereu un ten luminos și fin, hidratează-l cu o formulă potrivită. Utilizează o cremă mai grasă dacă ai tenul uscat și o loțiune fluidă și lejeră pentru un ten gras.
Astfel, te asiguri că fața va rămâne catifelată și moale, iar pielea va rămâne tânără – mai ales dacă produsele conțin și acid hialuronic sau alte ingrediente active!
3. Nu îți fie teamă să folosești seruri și măști
În timp ce unele femei încearcă orice nou produs cu ingrediente speciale, altele evită măștile și serurile, considerând că nu au nevoie de ele.
Adevărul este că orice ten poate fi ajutat să rămână catifelat și suplu. Nu ezita să folosești seruri pe bază de vitamina C, de acid hialuronic și alte ingrediente care curăță, hidratează intens și reduc problemele tenului. De exemplu, pe Obio.ro găsești o gamă variată de produse cosmetice bio, cu ingrediente atent selectate. Folosește-le pe cele de care tenul tău are nevoie!
4. Folosește zilnic o cremă cu factor de protecție (SPF)
Fie că este iarnă sau vară, loțiunea cu factor de protecție solară nu trebuie să lipsească din trusa ta de cosmetice – mai ales când folosești retinol sau alte ingrediente active care exfoliază sau repară tenul.
Poți opta pentru o cremă de zi cu SPF, pentru a evita o rutină de skincare nu prea mulți pași. Caută formula potrivită tipului tău de ten și aplic-o în fiecare dimineață. Vei rămâne protejată de razele UV, iar pielea ta nu va fi afectată de soare prin riduri sau pete pigmentare.
5. Exfoliază tenul săptămânal, mecanic sau chimic
Unul dintre cele mai eficiente secrete pentru un ten fin și catifelat este exfolierea. La fel ca restul corpului, și fața are nevoie să fie curățată de celulele moarte de piele. Acestea dau textură neplăcută tenului și fac ca machiajul să nu se așeze la fel de bine pe chip ca în cazul unui ten exfoliat bine.
Așadar, folosește fie un aparat special de exfoliere mecanică, precum Foreo, fie un agent chimic, precum acizii. Varianta a doua este mai eficientă, dar și mai intruzivă pentru un ten sensibil.
6. Folosește machiajul strategic
Pe lângă rutina de îngrijire, și make-up-ul te poate ajuta să obții efectul de chip luminos și piele fină. Folosește un fond de ten lejer, fluid, iar pentru contur folosește produse cremoase. Astfel, amestecând foarte bine produsele pe ten, vei obține acel efect mătăsos și catifelat. Fixează totul cu o pudră lejeră, translucidă.
Acestea fiind spuse, pune în practică fiecare sfat de mai sus și nu omite niciunul dintre ele. Toate sunt la fel de importante pentru rezultatul final!