Sindromul asteniei cronice, sau oboseala cronică, așa cum este cunoscută în limbajul comun, este o afecțiune care apare, cu precădere, în perioada de debut a sezonului rece. Vorbim de o problemă de sănătate asupra căreia cercetătorii din domeniul medical și-au concentrat atenția abia în ultimii ani, odată cu apariția tot mai multor cazuri.
În România, după estimările specialiștilor, numărul celor care suferă de acest sindrom depășește 50.000 de persoane și continuă să crească de la an la an.
Întrucât își face apariția odată cu sezonul rece, mulți pacienți consideră, în primă fază, că este vorba de o simplă astenie de toamnă. Ei conștientizează că este ceva mult mai serios atunci când simptomele se întind pe o durată mult mai mare de timp.
Simptome specifice
Desigur, principalul simptom al asteniei cronice este oboseala intensă care persistă pe o perioadă mai lungă de șase luni, însoțită de:
- dificultăți de concentrare
- pierderi de memorie
- migrene
- insomnii
- alergii
- depresie
De asemenea, mai pot apărea dureri în gât, dureri musculare sau articulare. Uneori, debutul bolii este confundat și cu o răceală, lucru plauzibil, având în vedere perioada din an, în care sindromul se manifestă pregnant. Din această cauză, doar 20% dintre persoanele care suferă de sindromul asteniei cronice sunt corect diagnosticate.
Cauze declanșatoare
Apariția sindromului asteniei cronice este favorizată de prezența unui cumul de factori, cei mai mulți putând fi preveniți. Oboseala cronică este o boală caracteristică omului sub presiunea deadline-urilor. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit că oboseala cronică se instalează și pe fondul unui aport insuficient de nutrienți, asociat cu stresul, sedentarismul, unele infecții virale și slăbirea sistemului imunitar.
Care sunt persoanele predispuse
La nivel mondial, se estimează că aproximativ 3% din populația planetei suferă de acest sindrom, cele mai recente date statistice indicând pentru Europa un număr de 1,2 milioane de pacienți. Dintre cei afectați, doar 50% sunt capabili să-și continue activitatea profesională, în timp ce 40% reușesc, cu greu, să facă față unui program cu jumătate de normă.
Sindromul poate apărea la orice vârstă, însă, cel mai frecvent afectează persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani. Din cazuistica studiată până acum, s-a mai stabilit că femeile sunt mai predispuse decât bărbații, în cazul lor riscul de a dezvolta oboseală cronică fiind de patru ori mai mare decât în cazul sexului tare.
Tratament și prevenire
Cum principala cauză este aportul insuficient de nutrienți, se recomandă îmbunătățirea dietei, apelând, eventual, și la sfaturile unui nutriționist. Următorul pas este eliminarea stresului și îmbunătățirea stilului de viață. Pe lângă îmbunătățirea metabolismului, mișcarea este și un mijloc foarte eficient de a combate stresul.
Un remediu eficient pentru insomnii sunt pastilele pentru un somn relaxant, dacă sunt respectate, însă, recomandările producătorului referitoare la modul de administrare. De asemenea, ajută foarte mult kinetoterapia, masajul și exercițiile de relaxare.
În ceea ce privește măsurile de prevenție, acestea se referă la o dietă echilibrată- mai ales în perioada în care organismul este mai vulnerabil- susținută, dacă e cazul, și cu suplimente nutritive, care să asigure organismului aportul necesar.