Părinții din ziua de azi nu au timp să se oprească pentru a se odihni, a se juca sau a se relaxa. Oare cum reușesc să se descurce?
Există multe modalități de a te conecta cu copilul tău, de a găsi acel minut în plus care îți lipsește în acest moment, de a te bucura de copilul tău și de a profita la maxim de fiecare clipă. Află de la cei mai buni autori totul despre parenting modern, astfel încât responsabilitățile de părinte să nu mai fie o corvoadă și să înțelegi cât de minunate sunt perioadele pe care le trăiești alături de copilul tău.
1. ”Mami, tati, mă auziţi?”, de Jacques Salomé
Jacques Salomé este psihosociolog, formator, scriitor și poet. Este creatorul metodei Espere (Energie Specifică Pentru o Ecologie Relațională Esențială), un sistem teoretic și practic, constând în concepte și instrumente proprii. A scris 70 de cărți și este coautor al unor lucrări de referință despre comunicare și cuplu. Cărțile sale au fost traduse în peste 27 de limbi.
2. Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor, de Ross Campbell, Gary Chapman
Descoperă acum cum să vorbești limba iubirii copilului tău, într-un mod pe care el îl înțelege. Dr. Campbell este un fost profesor clinic asociat de pediatrie și psihiatrie la Universitatea din Tennessee College of Medicine. El a consiliat mii de părinți de-a lungul a trei decenii de practică. Dr. Campbell și soția sa, Ann au 7 copii adulți și 15 nepoți.
3. ”Un părinte mai bun”, de Elaine Mazlish , Adele Faber
Elaine Mazlish (n. 31 martie 1925) a fost o autoare americană care a scris despre ajutorarea părinților și a profesorilor să comunice mai bine cu copiii. De asemenea, a organizat diverse ateliere bazate pe învățăturile din cărțile sale.
Adele Faber este o autoare american de cărți despre parenting și familii și este expertă în comunicarea dintre adulți și copii. Autoare multipremiată, a ocupat prima poziție în clasamentele New York Times. Cărțile i s-au vândut în mai mult de cinci milioane de exemplare și au fost traduse în 30 de limbi.
4. Copilul invizibil de Gáspár György
“Copilul invizibil” este o carte despre mine și despre tine, despre oameni și povesti de viata. Este despre copiii uitați din noi, care așteaptă de multă vreme să fie văzuți, auziți și simtiti – care tanjesc sa ajunga acasa. Cartea este o invitație la descoperirea de sine cu ajutorul stării de mindfulness sau de prezență conștientă, scrisă pentru părinți si viitorii parinti. (Gaspar Gyorgy)
5. ”Dezvoltarea inteligenței emoționale a copiilor, Tehnici de a cultiva puterea lăuntrică a copiilor”, de de Linda Lantieri
Linda Lantieri este o expertă cunoscută la nivel internațional în învățarea socială și emoțională, rezolvarea conflictelor și intervenția în situații de criză, cu 40 de ani de experiență în domeniul educației. Este cofondatoare a Programului de rezolvare a conflictelor creative (RCCP), un program de învățare socială și emoțională care a fost implementat la 400 de școli.