Una din principalele preocupări ale oamenilor moderni este legată de întărirea sistemului imunitar prin metode naturiste, eliminând pastilele sau siropurile din farmacii care au şi altceva în conţinut sau efecte adverse. Din fericire, “farmacia naturii” este extrem de darnică cu toţi oamenii, iar plantele, fructele şi legumele sunt din belşug şi pot fi consumate sub diferite forme. Această preocupare apare mai mult în lunile reci, când răcelile încep să “îşi facă de cap”, dar realitatea este că mult mai devreme ar fi necesar ca oamenii să se preocupe în acest sens.
Ce scade sistemul imunitar şi de ce este necesar să fie întărit?
În anotimpul rece, organismul uman, indiferent de vârstă şi de cât de “tare” ar fi el, se confruntă şi trebuie să facă faţă variaţiilor de temperatură, aerului uscat şi altor factori de mediu. Din această cauză, oamenii devin mult mai predispuşi în fața viruşilor şi microbilor şi răcesc, dezvolta o formă de gripă sau o infecţie respiratorie.
De regulă, sistemul imunitar este scăzut de stress, de o alimentaţie necorespunzătoare, de diferite vicii, dar şi de stilul de viaţă haotic şi oboseală. Întărirea sistemului imunitar trebuie să fie o prioritate pentru oricine şi este necesară pentru a crea o barieră între corpul uman şi ameninţările exterioare.
De asemenea, sistemul imunitar scade din cauza unui aport insuficient de minerale, vitamine, lipide, proteine, precum şi din cauza existenţei unor boli mai grave, din cauza unui stil de viaţă sedentar şi a acţiunii unor factori de mediu.
Cum ştim că avem un sistem imunitar scăzut şi ce fructe şi legume trebuie să consumăm pentru a-l întări?
Un sistem imunitar scăzut favorizează apariţia alergiilor, gripelor, infecţiilor şi altor afecţiuni medicale, astfel încât oamenii pot să îşi dea seama foarte repede de acest lucru. Insomniile, problemele digestive, infecţiile urinare repetate sau infecţiile de piele, oscilaţiile de greutate şi inapetenta, precum şi starea generală de oboseală şi de lipsa de energie sunt doar câteva dintre simptomele unui sistem imunitar scăzut. Aceste probleme se manifestă şi prin lipsa de concentrare şi ajung până la apariţia infecţiilor respiratorii recurente, ale sinusurilor şi ale ganglionilor limfatici sau chiar anemie.
Pentru întărirea sistemului imunitar, specialiştii recomandă următoarele remedii naturiste uşor de găsit şi de consumat sub diferite forme:
- aronia melanocarpa, un arbust originar din SUA, cultivat şi în România, ale căror fructe pot fi consumate ca atare, uscate, congelate, sub formă de suc sau de dulceaţă, ori chiar sub formă de pudră, conţinând o cantitate foarte mare de antioxidanţi şi având proprietăţi fantastice de întărire a sistemului imunitar;
- ghimbir, o plantă ce se poate consuma sub formă de ceai, râs, amestecat cu miere sau chiar că şi condiment, ajutând la combaterea răcelii şi gripei şi la normalizarea funcţiei digestive şi îmbunătăţirea nivelului enzimelor ficatului;
- catina, o plantă bine cunoscută pentru beneficiile pe care le aduce sistemului imunitar graţie conţinutului foarte ridicat în vitamina C;
- echinaceea, o plantă ce pregăteşte organismul pentru sezonul rece şi îl ajută să se adapteze mai uşor la acesta, să combată infecţiile, gripă şi răceala şi chiar tratează probleme urologice, ginecologice, cefalee şi poliartrite.