Aniversările, precum și alte momente speciale din viață merită sărbătorite așa cum se cuvine, astfel că cel mai simplu este să organizezi o petrecere pentru a marca aceste evenimente.
Realizarea unei petreceri presupune destul de mult efort, iar atunci când nu ai un loc în care să te desfășori, iar casa ta rămâne singura soluție, organizarea și aprovizionarea sunt printre cele mai importante lucruri de care trebuie să te ocupi. Cum ar fi însă, să ai niște alternative la folosirea propriei locuințe, mai ales dacă locuiești la bloc, într-un oraș precum Brașovul?
Dacă această idee ți se pare bună, mai jos poți găsi trei soluții cu ajutorul cărora să nu fii nevoit să organizezi o petrecere la tine acasă.
Iată 3 locuri în afara casei tale în care poți organiza o petrecere aniversară:
1. Locurile private din oraș pentru petreceri
În ultimii ani au apărut foarte multe afaceri care pun la dispoziție locuri în care se pot organiza petreceri, mai ales în orașe dezvoltate precum Brașovul. Este vorba despre aniversări ale adulților sau ale copiilor, unde atât cei mici, cât și părinții se simt bine și socializează. Poți apela la astfel de locuri în cazul în care opțiunea de “acasă” nu ți se pare a fi cea mai potrivită.
Pentru că mare parte din resurse sunt puse la dispoziție de organizatori, te poți ocupa doar de ce înseamnă mâncare și decorațiuni, dacă dorești, așa că nu îți mai rămâne decât să trimiți invitațiile și să primești musafirii.
2. Grădinile private ale pensiunilor din județ
O idee inedită de care te poți folosi pentru a realiza o petrecere frumoasă care să nu implice casa ta este folosirea unei grădini private a unei pensiuni din apropierea orașului. Cum turismul rural din România s-a dezvoltat în ultimii ani, multe aflându-se în apropiere de Brașov, căsuțele pitorești înconjurate de verdeață, pot fi o alegere foarte inspirată pentru aniversarea căsătoriei sau a cuiva drag într-un cadru de vis.
3. Parcurile cu locuri special amenajate pentru picnic
Nimic nu este mai frumos vara decât o petrecere simplă în aer liber, iar dacă locuiești în oraș, în unele parcuri sunt create spații destinate special pentru picnicuri. Pe lângă faptul că un astfel de eveniment poate fi unul intim, este și o ocazie perfectă de a te reuni cu cei dragi, iar cei mici să se joace în jurul vostru.
Singurul lucru de care va trebui să te ocupi în acest caz va fi mâncarea, iar pizza poate fi una dintre cele mai bune idei care să satisfacă plăcerile tuturor invitaților. Așadar, poți comanda direct de la o pizzerie din Brașov deliciosul preparat în ce variante vrei. Mai mult de atât, la Pizzapazza.ro vei găsi și sortimente sănătoase pentru cei mici.
Dacă ai în plan organizarea unei petreceri aniversare și ești în căutarea unui alt loc în afara casei tale, te poți folosi de una dintre ideile de mai sus, pe care o poți modela după cum dorești pentru un eveniment memorabil.
Sursa foto: Pixabay.com