Cum alegi salteaua potrivită dacă ai dureri de spate

Alegerea saltelei pentru pat este o opțiune individuală, însă atunci când există anumite probleme medicale acest proces trebuie făcut cu și mai multă responsabilitate. Știm cu toții că un somn bun este de neprețuit, doar că, dacă ne odihnim pe o suprafață nepotrivită, putem agrava durerile de spate ori chiar ne putem alege cu noi probleme de sănătate. Salteaua are un rol crucial când vine vorba despre eliberarea punctelor de presiune din corp în mod corect și asigurarea suportului necesar pe parcursul orelor de somn. Iată cum trebuie să alegi un astfel de produs, atunci când ai dureri de spate:

Ia în considerare poziția coloanei vertebrale

Modul în care te odihnești este extrem de important în accentuarea sau diminuarea durerilor lombare. Atunci când dormi, coloana vertebrală trebuie să fie dreaptă. O saltea prea moale nu poate susține spatele, însă una cu o fermitate bună poate să-ți sprijine partea inferioară, curbura naturală a coloanei vertebrale și musculatura zonei lombare. Cele mai apreciate produse pentru durerile de spate sunt cele din latex și cele cu memory foam, care se conturează pe forma corpului, oferă suport optim și îmbină ideal confortul cu fermitatea. Poți achiziționa astfel de saltele de pe mezoni.ro ca să te asiguri că beneficiezi de un produs care are capacitatea de a menține coloana aliniată.

Testează salteaua înainte de a lua o decizie

O saltea care nu-ți susține corect corpul poate conduce la înrăutățirea problemelor pe care le ai cu spatele. Așadar, înainte de a te decide asupra unui produs, testează fermitatea saltelei așezându-te pe spate, cu fața în sus. Dacă tu sau o altă persoană nu puteți introduce cu ușurință mâna sub mijloc deoarece salteaua opune o oarecare rezistență, înseamnă că este potrivită pentru tine. Încearcă apoi să stai pe o parte și să rogi pe cineva să evalueze felul în care arată coloana vertebrală pe saltea. Aceasta trebuie să fie dreaptă, fără nicio arcuire. De obicei, poți testa saltelele în showroomuri, dar și acasă, pentru un anumit număr de zile, dacă alegi să le cumperi dintr-un magazin online.

Ține cont de durata de viață a saltelei

Acest lucru este important atunci când suferi de dureri de spate. Ca să eviți orice fel de probleme, gândește-te că va fi necesar să schimbi salteaua după o anumită perioadă de timp. În general, o saltea trebuie să fie înlocuită la aproximativ 10 ani, chiar dacă nu este complet uzată. Însă, produsele de calitate vor avea o durată de viață îndelungată și, implicit, își vor păstra forma și proprietățile inițiale mai mult timp.

O saltea nepotrivită îți va accentua durerile pentru că mușchii și articulațiile vor fi solicitați prea mult în timpul nopții. Așadar, ai grijă ca produsul ales să aibă o fermitate bună, să-ți mențină coloana dreaptă, să aibă o durată de viață îndelungată și să-ți asigure un somn odihnitor.