Mansardele sunt spații ale locuinței care până nu demult erau de fapt poduri nelocuite, cu o destinație ce servea maxim depozitării. În prezent însă mansardele au funcționalități care permit locuirea, drept pentru care poți investi în mansarda ta, pentru a o transforma într-un spațiu perfect pentru relaxare. Iată câteva idei care te pot ajuta în acest sens.
Izolează pereții mansardei
În special dacă facem referire la o mansardă locuibilă cu atât mai mult va fi nevoie de izolarea acesteia. Mansardele sunt elemente ale construcției expuse direct intemperiilor și soarelui puternic, drept pentru care temperaturile resimțite la nivelul învelitorii vor fi foarte schimbătoare, astfel că vor influența și temperatura la interior.
Izolarea locuinței îți va aduce un plus de confort termic și te va ajuta să te bucuri de temperatura potrivită în orice moment.
Vara, izolația are rolul de a proteja interiorul de acțiunea razelor solare, cunoscând faptul că învelitoarea are proprietatea de a se încălzi și de a radia mai apoi căldura la interior. În timpul iernii, căldura va fi menținută la interior grație materialului izolant care nu va permite schimburi de temperatură cu exteriorul.
Mobilează minimalist
O mansardă va avea dimensiuni atipice, iar spațiul nu va fi identic cu cel al unei camere normale. Din acest motiv va trebui să te rezumi la a mobila minimalist pentru a nu ocupa inutil spațiul, axându-te pe un stil cât mai confortabil. Cele mai apreciate stiluri pentru mansarde sunt stilul modern și stilul shabby chic, pentru că aduc în discuție elemente și accesorii care te conduc cu gândul la confort.
Poți alege o canapea micuță, extensibilă chiar, sau un pat și o măsuță sau un birou, orientate spre ferestrele mansardei, pentru a beneficia de cât mai multă lumină naturală. De asemenea poți mobila folosind biblioteci micuțe, care să nu ocupe foarte mult spațiu, dar care să te ajute să te bucuri de un plus de confort.
Folosește accesorii confortabile
Pentru a te asigura că te bucuri de confort ar trebui să alegi produsele potrivite care să te ajute să creezi un mediu cât mai confortabil. Pernele, draperiile și perdelele, ghivecele mici de cameră sau florile, fiecare dintre aceste elemente îți pot aduce un plus de confort.
Folosește lumina naturală și artificială
Suprafețele vitrate sunt foarte importante pentru a obține un spațiu relaxant, deoarece acestea îți pot oferi beneficiile pe care le oferă lumina naturală. Lumina naturală este mai ușor obținută în cazul mansardelor, iar acest lucru te va ajuta să te bucuri nu doar de un spațiu deosebit ci și de un spațiu economic din punct de vedere al consumurilor de energie.
La nivelul folosirii luminii artificiale ai o multitudine de opțiuni din care să alegi pentru a obține mai mult confort. Ghirlandele luminoase, lămpile sau aplicele sunt elemente de iluminat care pot schimba în totalitate aspectul mansardei tale locuite. Evită candelabrele și corpurile foarte mari de iluminat deoarece acestea vor consuma foarte mult din spațiul mansardei tale.
Instalează corpuri de încălzire potrivite
O mansardă locuită are nevoie și de o temperatură ambientală potrivită. Instalează în acest sens radiatoare sau calorifere conectate la centrala termică, având grijă la dimensiunea acestora.
Mansardele nu dispun de cele mai ample înălțimi, așa că va trebui să optezi pentru calorifere care să poată fi instalate astfel încât să nu intervină la nivel de estetică a camerei. Caloriferele din oțel și cele din aluminiu sunt o soluție potrivită, acestea oferindu-ți un aspect deosebit și o funcționalitate pe măsură.
O mansardă poate fi transformată într-o multitudine de moduri, însă caracteristica de bază a acesteia trebuie să rămână întotdeauna confortul. Alege așadar să amenajezi o mansardă într-un mod deosebit și transform-o într-un spațiu de relaxare în care să revii întotdeauna cu plăcere.