Clienții care închiriază spații în clădirile de birouri sunt foarte pretențioși în privința amenajării acestora, fiind vorba de companii care doresc să ofere angajaților cel mai bune condiții muncă. Așadar, administratorii unor astfel de clădiri trebui să aibă permanent în vedere anumite aspecte de care potențialii clienți sunt preocupați în primul rând.
Am discutat cu câțiva manageri de companii care au birouri în astfel de clădiri și am reușit să identificăm 4 reguli esențiale în amenajarea acestora.
Cât mai multă lumină naturală în birouri
Este un fapt dovedit că lumina naturală influențează în mod pozitiv productivitatea angajaților, iar de aceea birourile trebuie să fie cât mai bine luminate. Astfel, companiile interesate să închirieze și-ar dori ca spațiile pentru birouri să aibă ferestre cât mai mari, iar vizibilitatea să nu fie obturată de copaci sau alte clădiri construite prea aproape. Iluminarea naturală trebuie să fie cât mai bună chiar și în restul clădirii, fără spații întunecate.
Pentru a se obține un grad optim de iluminare naturală, distanța dintre fațadă și partea din spate nu ar trebui să fie mai mare de 15-16 metri. Aceasta este și una dintre explicațiile pentru care clădirile de birouri se construiesc în special pe verticală și mai puțin în adâncime.
Controlul accesului în clădire
O clădire de birouri în care se intră „ca-n gară” lasă o impresie neplăcută încă de la prima vedere, nemaivorbind de riscurile de securitate pe care le presupune lipsa oricărui mijloc de control al accesului. Prin urmare, este absolut necesar ca intrarea în clădire să se facă în mod controlat, iar în acest sens există mai multe soluții.
Cea mai practică dintre ele presupune instalarea unui sistem pe bază de card de acces, care să permită angajaților să pătrundă ușor în clădire. Pentru persoanele din afară se poate monta un interfon sau un videointerfon prin intermediul căruia să poată comunica cu cei din clădire, iar aceștia să le permită accesul.
Și accesul auto trebuie să se facă tot în mod controlat, fie prin intermediul unor bariere fie al unei porți culisante automate.
Spații adaptabile
Infrastructura spațiilor de birouri trebuie să fie una adaptabilă, pentru a se putea mula perfect pe nevoile clienților care le închiriază. În funcție de necesități și preferințe, companiile pot opta pentru birouri open space, birouri tip insulă, birouri individuale și alte tipuri de amenajare. Spațiile puse la dispoziție de o clădire de birouri trebuie să fie pregătite să răspundă oricăror astfel de necesități și să se poată adapta ușor.
De asemenea, companiile au nevoie și de săli mai mari pentru ședințe sau videoconferințe precum și spații care să poată fi folosite ca zone de relaxare, cantină sau bucătărie pentru angajați. O clădire care oferă toate aceste opțiuni este ideală pentru orice manager în căutarea unui spațiu pentru compania sa.
Siguranță și securitate
Acestea sunt alte două criterii esențiale pe care trebuie să le îndeplinească o clădire de birouri. În primul rând, e nevoie de un sistem de detectare și stingere a incendiilor. Aceasta declanșează alarma când simte fum sau temperaturi ridicate, activând totodată mai multe sprinklere care stropesc cu apă din tavan, împiedicând propagarea flăcărilor.
Apoi, este nevoie și de un sistem de supraveghere video a perimetrului clădirii, cu camere montate la interior și la exterior și un dispecerat unde imaginile să fie monitorizate permanent. Nu în ultimul rând, o clădire de birouri impune necesitatea unui sistem antiefractie la nivelul întregului imobil. Acesta trebuie să poată fi accesat independent pe fiecare nivel și la fiecare birou, permițând totodată setarea unor niveluri de securitate diferite pe mai multe zone.
Acestea sunt cele patru reguli esențiale care pe care orice administrator trebuie să le respecte în amenajarea clădirilor destinate spațiilor de birouri.