Mail Boxes Etc. (MBE) România, furnizor de soluții integrate de ambalare, curierat, logistică și fullfilment, print & marketing, este franciza potrivită românilor interesați să investească într-o afacere care a demonstrat că are succes la nivel internațional. Lansată în România în 2019 de antreprenorul Adrian Minea, franciza MBE România face parte din rețeaua dezvoltată de grupul Mail Boxes Etc. în 53 de state ale lumii, cu afaceri consolidate în 2021 de peste 1,2 miliarde USD. Datorită modelului de business, în ciuda contextului economic dificil, MBE și-a continuat expansiunea astfel că în 2021, la nivel global, numărul agențiilor a crescut cu 208 până la un total de peste 2.900 în 53 de țări, inclusiv Bulgaria și Iordania. Mail Boxes Etc. România continuă strategia de dezvoltare asumată și țintește dublarea numărului agențiilor în 2022 și atingerea unei cifre de afaceri de 10 milioane de euro în primii zece ani de la intrarea pe piață. Până acum, franciza MBE a fost accesată de români familiarizați fie cu modelul de business de franciză fie cu serviciile MBE pe care le-au cunoscut și accesat în străinătate.
De la o singură rută, la curierat pe tot globul
Codrin Baghiu este antreprenorul care a cerut o întrevedere cu master – francizorul Adrian Minea la scurt timp după ce acesta a anunțat lansarea MBE în România. Avea deja experiență ca antreprenor, dar dorea să-și extindă și diversifice afacerile.
Născut în Bacău, Codrin Baghiu a devenit antreprenor la 29 de ani când, fiind lucrător străin în Marea Britanie, a identificat o piață încă neexploatată de români – transportul de colete pe rută fixă. În 2004, problema trimiterii sau primirii unui colet spre sau din țara natală era aproape insurmontabilă. Codrin Baghiu a înființat firma de transport Crespo Com și a început să facă ruta Marea Britanie – Bacău și retur. Afacerea a prosperat, dar firma nu s-a putut extinde pe alte rute, din cauza costurilor însemnate impuse de logistică și depozite. Pentru a crește, avea nevoie de o afacere la cheie iar MBE, concept pe care îl cunoștea din străinătate, i s-a părut cea mai bună soluție.
„Știam ce vreau și știam că MBE îmi va oferi posibilitatea să nu mai refuz clienții care vor să trimită colete în alte țări. Acum, ne-am extins la nivel global și rezolvăm orice problemă de curierat, livrăm colete în toată țara și în întreaga lume, cu ajutorul soluțiilor oferite de MBE și partenerii săi de prestigiu, precum FedEx și UPS”, a declarat Codrin Baghiu.
Codrin Baghiu a semnat acordul de franciză, iar în iunie 2021 a inaugurat prima agenție MBE francizată din țară, la Bacău. La sfârșitul anului, noua sa afacere era deja pe profit. „Unui viitor francizat MBE i-aș spune să apeleze cu încredere la ei, pentru că este un business de succes, dacă ești serios. Ajutorul lor a fost extraordinar, chiar și pentru noi, care avem experiență de curierat. Sunt foarte bine puși la punct, iar transferul de know-how este continuu. Asistența este acordată permanent. Nu este o franciză unde dai banii, preiei brandul și apoi ești lăsat să te descurci singur”, a declarat Codrin Baghiu, proprietarul primei agenții MBE francizate din România.
Într-o agenție MBE, pentru deschiderea căreia este necesar un capital de aproximativ 16.000 de euro plus costurile de amenajare ale locației, se găsesc trei domenii principale de business în același loc: ambalare și curierat, grafic design și print, micrologostică și fulfillment cărora, datorită terminației ETC, le pot fi adăugate numeroase alte servicii personalizabile, în funcție de nevoile clienților.
Pachet complex pentru servicii de căsuță poștală
O agenție MBE oferă și alte servicii foarte nișate, cu o piață ce abia se formează și ai cărei principali beneficiari sunt clienți străini care derulează de la distanță afaceri deschise în România – pachet complet cu căsuță poștală, găzduire de sediu pentru firmă și secretariat virtual.
„Este un serviciu pe care nu-l oferă aproape nimeni și pe care l-au achiziționat deja, de la noi, oameni de afaceri din SUA, Republica Moldova, Italia, Norvegia și Japonia. Primul nostru client este un român stabilit de 30 de ani în SUA. Are o firmă înregistrată în București, colaboratorii săi sunt din Cluj, iar secretariatul îl oferim noi, la Bacău. Ne-a găsit pe net și a venit imediat la Bacău, pentru că eram singurii care-i puteau oferi aceste servicii. Nici nu deschiseserăm agenția, făceam încă ultimele retușuri, și a apărut, cerând să semnăm contractul. Când primește o informare sau un plic, noi îi trimitem totul în SUA, pe aplicație, și el intră instantaneu în posesia documentului”, a explicat Codrin Baghiu.
Diversificarea surselor de venit
Codrin Baghiu a fost atras de MBE și pentru că-i permite să presteze un mix de servicii ce fac mai atractivă oferta sa, pe o piață tot mai competitivă.
Unul dintre avantaje este reprezentat și de diversificarea surselor de venit, un aspect de neignorat, chiar dacă potențialul de dezvoltare al curieratului în România este încă imens.
Următorul proiect al lui Codrin Baghiu, ca extensie a soluțiilor MBE existente, este dezvoltarea unui serviciu de curierat local cu livrare rapidă, în două ore. Serviciul este pilotat, în stadiu incipient, la Bacău, dar antreprenorul intenționează să extindă serviciul la nivel național. „Ideea a pornit de la același principiu, acela de a simplifica viața și de a economisi timpul clienților noștri”, a declarat Codrin Baghiu.
Despre Mail Boxes Etc.
Fondată în San Diego, California, în 1980, Mail Boxes Etc. a fost adusă pe piața din Italia în 1993 de Graziano Fiorelli și, de la deschiderea centrului pilot, rețeaua italiană MBE a crescut la peste 570 de centre. MBE Italia a achiziționat ulterior drepturi de licență master MBE pentru Spania, Germania și Austria, iar în 2009 a devenit singurul proprietar al mărcii Mail Boxes Etc. și francizor al sistemului de franciză MBE.
Adrian Minea, master-francizorul MBE în România, are o experiență antreprenorială de peste 30 de ani și deține Bipmobile, companie de logistică și transport internațional de mărfuri, cu o cifră de afaceri anuală de peste 15 milioane de euro.
Adrian Minea a decis să aduca MBE în România pentru conceptul unic de business, cu un potential fantastic pe piața locală, dar și pentru că a devenit o afacere complementară businessului de logistică și tranporturi desfășurat deja prin Bipmobile și datorită accesului la o rețea internațională de locații MBE în care poate oferi servicii de logistică, fulfillment și curierat clienților care intenționează să se dezvolte pe piețele internaționale.