Copiii petrec tot mai mult timp în fața ecranelor, la televizor, pe smartphone ori tabletă, iar această activitate nu-i ajută prea mult să-și dezvolte limbajul. De aceea, părinții ar fi bine să se implice mai mult și să conceapă diferite jocuri prin care să stimuleze în mod natural și plăcut comunicarea verbală.
Prezentăm în continuare câteva metode simple și eficiente care ajută la dezvoltarea limbajului prin joacă.
1. Cu ajutorul lecturilor
Cărțile sunt cea mai eficientă soluție prin care un adult poate ajuta copilul să-și îmbogățească vocabularul, dar și imaginația. Citind celui mic din cărțile potrivite pentru vârsta lui, părintele îi va trezi interesul pentru lumea fantastică din paginile cărților, iar acest lucru îl va ajuta pe copil să-și dezvolte și gustul pentru lectură.
Micuțul va învăța cuvinte noi, iar cărțile ilustrate îi vor oferi și ajutorul necesar ca să asocieze o imagine sau un obiect cu un anumit cuvânt. Cărțile muzicale și interactive sunt, de asemenea, recomandate, la fel și enciclopediile adaptate pentru cei micuți care prezintă animale, obiecte geometrice, alimente, culori etc. Tot cu ajutorul cărților, copilul poate fi încurajat să învețe cântecele sau poezii scurte și amuzante care-i vor dezvolta memoria.
2. Prin joacă
Unele jocuri educative stimulează dezvoltarea limbajului, provocând copilul să descrie o imagine, să ghicească finalul unei povești sau să relateze o întâmplare. Totodată, interacțiunea cu alți copii este foarte importantă pentru că îl ajută pe micuț să comunice, să facă schimb de idei și să-și crească astfel încrederea în sine. Câteva jocuri amuzante care pot fi făcute între copii sau între copii și adulți sunt: Nu te supăra frate, Piticot, Fazan, dar și jocurile de rol sau cele de grup.
Folosind diverse jucării educative și interactive pentru copii, cei mici vor învăța mai ușor formele, culorile, cifrele și literele, iar apoi vor putea forma cu ele primele lor cuvinte. Tabletele magnetice sunt de ajutor în acest moment, dar și cuburile multifuncționale sau jucăriile interactive, cu sunete.
3. Prin activitățile de zi cu zi
Puțini adulți își dau seama că pot stimula dezvoltarea limbajului copilului și prin activitățile lor cotidiene, fără să facă vreun efort deosebit și fără să aloce timp separat, special în acest scop. Spre exemplu, atunci când copilul primește fructe la masă, poate fi încurajat să repete numele acestora, ca să le rețină. Nu trebuie să fie forțat sau pedepsit dacă greșește, doar ajutat să pronunțe corect.
La fel, o plimbare prin parc sau pe stradă poate fi o bună ocazie pentru micuț să observe și să denumească animalele pe care le observă, mașinile, clădirile, florile. Desigur, metoda de învățare trebuie să fie adaptată la vârsta copilului și la nivelul său de dezvoltare. Astfel, unui bebeluș i se pot indica numai culorile sau formele, în timp ce un copil mai mare poate reține cum se numesc anumite obiecte. Este important ca micuțul să audă cât mai clar cuvintele pronunțate, prin urmare acestea trebuie să fie articulate corect.
În concluzie, metodele prin care un adult poate stimula dezvoltarea limbajului copiilor sunt la îndemâna oricui. Trebuie doar să aibă răbdare, bunăvoință și puțin timp ca să se dedice micuțului și să se bucure de clipele petrecute alături de el.