Hunt The Wolf a ajuns la a 14-a editie!
Hunt The Wolf – cel mai lung și mai greu concurs din România dedicat ATV-urilor – are loc anul acesta în perioada 18 – 23 septembrie 2022 în localitatea Băișoara din județul Cluj. Hunt The Wolf este la a 14-a ediție unde participanții vor avea parte de adrenalină extremă.
Despre eveniment
Evenimentul presupune 6 zile de curse pe trasee off-road EXTREME, foarte grele, periculoase și greu de găsit. Pot participa doar piloții din categoria A, doar cu ATV-uri 4×4 cu troliu montat. Vor exista două clase – “FINISHER” și “NOT FINISHER”, iar cel mai bun rezultat al primelor 2 zile de curse stabilește în care dintre acestea vor fi clasificați piloții. Doar pilotii cu experienta vor putea concura in clasa FINISHER. Riderii care planuiesc sa faca echipa pentru a putea depasi obstacolele dure ar trebuie sa dispuna de coarda, carabiniere si alte unelte/accesorii ce permit trecerea prin pasaje abrupte, la coborari in panta dificile sau prin diverse alte portiuni cu risc crescut. Echipametul de protectie complet este obligatoriu pentru toti concurentii HTW.
Riderii vor utiliza navigatie prin GPS si, recomandabil, smartphone. Conform noului regulament, traseele vor fi trimise zilnic piloților pe mail sau whatsapp cu puțin timp înainte de începerea cursei. Aceștia le vor putea descărca apoi în telefonul mobil. Cursa va putea fi urmarita online.
Despre ACS Authentic Spirit
Organizatorul celei mai faimoase și mai exigente competiții de ATV/4×4 din lume – Hunt the Wolf – este Authentic Spirit. Cel mai mare distribuitor moto din Balcani, ACS Authentic Spirit, s-a format în anul 2006 din pasiunea pentru off-road atât a patronilor, cât și a angajaților. Ei înșiși au participat și, de cele mai multe ori, au câștigat numeroase competitor ATV. Sediul companiei este situat în Cluj-Napoca, compania fiind prezentă pe piață din România și Bulgaria cu 10 showroom-uri proprii: în Cluj-Napoca, Pitești, Timișoara, Arad, Piatra Neamț, 2 în București, Sofia, Burgas și Varna, dar și de distribuție în peste 30 de magazine printr-un sistem de dealeri.