Bucureștenii și firmele din București care au în plan să se mute au nevoie de ajutor logistic și organizatoric, de economie de timp și de protecție ridicată, de oameni care știu ce fac și de costuri reduse pentru tot.
Ajutorul este oferit peste măsura așteptărilor de firma de mutări de mobilă din București pe nume SprintMove Company.
Iată motivele pentru care SprintMove reprezintă un ajutor nesperat pentru cei care au nevoie de el.
A. Timpul de transport devine extrem de scurt, uneori fiind suficiente câteva ore
Când o echipă de oameni rutinați în activitatea de transport mobilă prin București sosește înarmată cu materiale absolut necesare și cu proceduri bine stabilite, totul „merge ca uns” și decurge mai repede.
În situațiile în care numărul de corpuri de mobilier nu este mare, liftul există și e încăpător și punctul de destinație este destul de aproape, totul se poate ridica, transporta și reloca în doar câteva ore.
B. Mobila este protejată complet pe toată durata manipulării și transportului
La punctul A se menționează necesitatea de materiale specifice. Care sunt acestea și la ce folosesc? Este vorba de folii strech, folii cu bule, carton ondulat sau pături de bumbac, precum și altele care vor cuprinde suprafețele și muchiile tuturor obiectelor, pentru protejarea extraordinar de bună pe întreaga durată a manipulării și transportului.
C. Personalul este calificat și suficient chiar și pentru lucruri neprevăzute
În situațiile în care există mese mari din sticlă sau vitrine pretențioase, așadar, mobilier de lux sau foarte fragil, SprintMove va duce la bun sfârșit manipularea și transportul cu aceeași ușurință.
Chiar dacă nu se întâmplă zi de zi ca lucrurile de mutat să fie atât de fragile, un expert logistic alocat va analiza necesarul înainte de efectuarea mutării propriu-zise, evaluând toți factorii implicați și stabilind un preț corect. Așadar, neprevăzutul este luat în calcul și încetează să mai surprindă.
D. Piesele de mobilier sunt așezate și montate în noile spații
Persoanele fizice și mai ales firmele din București care cumpără online cunosc faptul că acel curier care livrează produsele cumpărate lasă totul la ușa apartamentului sau chiar la ușa imobilului, deoarece aducerea efectivă a produselor și plasarea acestora pe poziție nu intră în atribuțiile agenților de curierat.
- SprintMove, însă, companie care asigură servicii de mutări mobilă București, complete și la standarde europene, introduce absolut toată mobila în casă și așează fiecare piesă de mobilier în camera și în locul destinat. Beneficiarul este scutit de muncă și se alege cu totul rezolvat.
E. Costurile totale implicate sunt deosebit de convenabile
S-ar crede că serviciile de acest tip costă mult, însă nu și aici!
Raportul dintre calitate și preț este mai mult decât satisfăcător, ajutând cu adevărat atât persoanele fizice care se mută dintr-un apartament în altul, cât și persoanele juridice din București care își schimbă sediul și care au foarte multe lucruri de mutat dintr-o parte în alta.
F. Bucureștenii scapă de stresul și de grija mutării
Acesta este un lucru foarte important. Pentru cei care nu au mai trecut printr-o mutare, este greu să înțeleagă cu adevărat cât de istoviți vor fi după aceea, cât de multe eforturi implică.
Pentru cei care au mai trecut printr-o asemenea aventură, există o soluție care le va lua durerea de cap.
Cu SprintMove, mutarea se face chiar cu zâmbetul pe buze și cu încântarea unei noi locuințe sau unui nou sediu, dotat(ă) și mobilat(ă) așa cum se cuvine.