Serviciile de gazduire web sau de web hosting reprezinta un tip de gazduire pe internet care le ofera persoanelor fizice si juridice posibilitatea de a-si afisa site-urile pe internet. Gazdele web sunt acele companii care ofera spatiu pe propriul server, oferind in acelasi timp si conexiune la internet.
Contractul de gazduire web este reglementat in Romania prin Ordonanta nr.130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanta si prin Legea nr.365/2002 privind comertul electronic, respectand, de asemenea, si Legea nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date si noile reglementari GDPR intrate in vigoare in Romania in acest an.
Contractul de gazduire web este o conventie incheiata intre o parte numita furnizor sau prestator si o alta parte numita beneficiar sau client, prin care prima parte se obliga sa gazduiasca site-ul web al celei de-a doua parti pe serverul sau, in schimbul unui pret/onorariu.
Este un contract bilateral, cu titlu oneros. El va contine: partile contractante, obiectul si durata contractului, onorariul si modalitatile de plata, obligatiile partilor, litigii, alte clauze.
Obiectul contractului il constituie gazduirea site-ului web al clientului pe serverele prestatorului si/sau inregistrarea, rezervarea sau prelungirea de domenii web in conditii optime de utilizare, pe toata perioada specificata in contract.
Contractul se incheie de obicei pe o perioada de 12 luni si se prelungeste in mod automat daca partile sunt de acord si nu se notifica asupra intentiei de reziliere in termen de 10 zile inainte de expirarea contractului. Contractul de web hosting mai poate inceta si in alte conditii, dupa cum se va vedea mai jos, in cazul in care partile nu isi respecta obligatiile contractuale.
Beneficiarul sau clientul are urmatoarele drepturi si obligatii: de a transminte propriul site web in format electronic odata cu semnarea contractului, in vederea integrarii acestuia pe servere, de a-i semnala furnizorului erorile care tin de gazduirea site-ului si impiedica buna functionare a acestuia; de a retine numele de utilizator, parolele si alte informatii confidentiale, de a-si actualiza informatiile, de a respecta legile si reglementarile in vigoare in privinta continutului propriului site, de a se asigura impotriva inregistrarii de spam pe propriul site prin folosirea imaginilor de verificare, de a nu trimite spam utilizand serverele furnizorului, de a nu cere furnizorului asistenta tehnica atunci cand nu este cazul, de a nu utiliza in mod excesiv resursele serverului unde este gazduit site-ul sau de a cere marirea acestor resurse pentru ca site-ul sa nu fie suspendat, de a plati la timp onorariul furnizorului.
Furnizorul sau prestatorul are urmatoarele drepturi si obligatii: de a integra site-ul web al clientului pe serverele sale, de a-i oferi clientului asistenta tehnica si de a contribui la indreptarea erorilor care tin de gazduirea site-ului, de a nu modifica in niciun fel continutul site-ului, de a suspenda site-ul in cazul in care continutul acestuia contravine legilor in vigoare, de a primi onorariul pentru serviciile prestate.