Girofarurile se utilizează într-o gamă largă de culori și tipuri pentru a notifica, a avertiza și a informa publicul asupra situațiilor deosebite din trafic sau care pot periclita traficul. Specialiștii Overlords.ro vor prezenta în continuare, pe scurt, avantajele principalelor tipuri de tehnologii, xenon și led, deoarece mulți dintre cei care trebuie să-și doteze utilajele sau mașinile de intervenție cu semnale acustico-luminoase nu știu ce să aleagă și de ce o alegere e mai bună decât alta.
În primul rând găsim pe piață girofaruri xenon. Acestea nu au filament – cum au becurile – principiul lor de aprindere fiind printr-un arc electric de scurtă durată care traversează un mediu gazos, de regulă xenon. Arcul electric e creat cu ajutorul a doi electrozi dispuși în opoziție unul cu celălalt. Când prin electrozi trece curent electric atomii de gaz se ionizează. Ionii pozitivi și cei negativi circulă în direcție opusă și creează impresia de „arc” electric, ca un mic fulger. Temperatura poate atinge chiar și 3000˚ C (dar nu în interiorul unui girofar).
Tehnologia xenon prezintă câteva avantaje certe:
- Disponibilitatea și prețul mic: girofarurile xenon costă mai puțin și se fabrică mai ieftin. Ele se găsesc peste tot și tehnologia e deja matură, producătorii având zeci de ani de tradiție în spate.
- Luminozitate: specialiștii consideră că girofarurile xenon sunt mai eficiente decât ledurile.
- Naturalețea culorilor: girofarurile xenon sunt considerate mult mai bune din acest punct de vedere, de aceea se recomandă alegerea lor când e nevoie de albastru sau roșu. În plus tehnologia xenon are capacitatea de a produce o lumină apropiată de cea naturală.
Pe de altă parte, nici avantajele girofarurilor led nu sunt de neglijat:
- Consum: un girofar led consumă cu până la 60% mai puțină energie decât unul xenon, astfel încât sunt ideale pentru drumuri lungi și misiuni de durată și se amortizează rapid.
- Durată de viață lungă: girofarurile led rezistă mai mult decât oricare alt tip de girofar. Durata normală de exploatare a unui girofar led e de cca. 50.000 ore, comparativ cu maxim 10.000 de ore în cazul unui girofar xenon de calitate. Acest lucru are impact și în costurile de mentenanță, care vor fi mai mici.
- Fiabilitatea ridicată: comparativ cu girofarurile cu filament (becuri) și cele xenon, girofarurile led sunt solide. Celelalte tipuri de girofar sunt fragile numai din acest punct de vedere, și anume deoarece sunt formate dintr-un înveliș fragil exterior care acoperă – fix ca la un bec – filamentul sau gazul xenon. La un șoc, la contactul cu o piatră etc. ele se pot sparge foarte ușor.
- Iluminat instant: girofarul led atinge maximul de intensitate luminoasă încă de la primul semnal.
- Control ușor asupra semnalului luminos: deoarece girofarurile led sunt echipamente semiconductoare, iluminarea și tipul de semnal pot fi programate electronic după dorința fiecăruia.
- Siguranță: girofarurile led funcționează cu curent electric de mică intensitate (10-30 volți), ceea ce înseamnă că nu există nici un pericol să te electrocutezi accidental. Riscul de electrocutare accidentală e nul.
Alegerea trebuie să țină cont de natura și specificul misiunilor care se au în vedere, precum și de vehiculul pe care urmează să funcționeze girofarul. Pe www.Overlords.ro se găsesc în acest moment cele mai bune girofaruri aflate la vânzare în România, produse în fabrici din Uniunea Europeană (nu chinezisme), bucurându-se de garanții și de calitate superioară care vor face din ele partenerul dvs. de încredere în misiunile importante.