Pentru majoritatea dintre noi, garajul nu este doar spațiul care ne adăpostește mașina atunci când nu o folosim. Acest spațiu este utilizat pentru depozitare sau poate deveni chiar locul unde îți desfășori munca ce te ajută să îți câștigi existența. Indiferent în ce scop folosești garajul, sau cât timp petreci acolo, acesta trebuie să fie un spațiu care să îți asigure siguranța și care să nu te expună unor pericole.
Iată care sunt obiceiurile pe care să le eviți:
- Nu depozita substanțe chimice la întâmplare
Majoritatea persoanelor tind să depoziteze substanțe chimice în garaj. Acestea se pot încadra foarte ușor în gama celor periculoase, mai ales dacă sunt lichide inflamabile cum este motorina sau substanțe toxice cum este soluția anti-îngheț. Asigură-te că aceste substanțe chimice sunt depozitate departe de orice ar putea crea scântei, sau orice sursă de încălzire, precum și departe de mașina de tuns iarba sau de grătar.
- Nu încui garajul
Poate fi destul de tentant să lași ușa garajului descuiată, deoarece asta te scutește de a purta încă o cheie cu tine, dar dacă nu îți încui garajul, riscul de a fi furat este unul mare. Faptul de a lăsa garajul neîncuiat le poate deschide hoților calea spre casa ta. În plus, garajul le-ar putea oferi uneltele necesare pentru a-ți sparge casa, cum ar fi o scara, șurubelnițe sau altele. Alege o ușă cu o încuietoare trainică de pe www.gunther-tore.ro/, pentru a evita astfel de incidente.
- Presupui doar că ușa de la garaj este sigură
Siguranța funcționării ușii de la garaj nu ar trebui să fie o chestiune de estimare, ci de certitudine. Niste uși de garaj grele pot cauza vătămări grave și chiar moarte. Iată de ce, ușile de garaj cu deschidere automată sunt dotate cu senzori care le împiedică să se închidă atunci când ești pe traiectoria lor. Specialiștii recomandă să testezi din când în când ușa de la garaj, pentru a te asigura că senzorii de siguranță funcționează corespunzător.
- Folosești rafturi vechi și instabile
Garajele tind să devină casa mobilei vechi și uzate, dar dacă folosești acel raft instabil pentru a depozita diferite obiecte, te poți aștepta la probleme și accidente. Ultimul lucru pe care și l-ar dori cineva este să le cadă pe ei recipiente cu vopsea sau unelte de grădinărit. Nu uita că nimic nu rezistă pentru vecie, și la un moment dat, trebuie să renunți la mobila veche. Alege să depozitezi obiecte pe rafturi trainice pentru a nu te pune pe tine sau pe alții în pericol.
- Lași pe jos obiecte pe care poți aluneca sau de care te poți împiedica
De la niște cabluri lăsate aiurea, la un produs de curățare vărsat pe jos, sunt multe lucruri care te-ar putea aduce la sol violent și fără voia ta. Asigură-te că garajul este organizat. Folosește cutii pentru depozitarea cablurilor și a altor obiecte cu ar fi patentul, șurubelnițele sau șurubele și nu lăsa niciodată să curgă substanțe vâscoase sau lichide din recipiente.