Indiferent de tipul afacerii pe care o deții – salon de coafură, farmacie, restaurant sau supermarket – vei avea nevoie de case de marcat moderne și de calitate. Ele te vor ajuta să înregistrezi și să procesezi marfa vândută, fiind construite pentru a satisface toate nevoile unei firme mici sau mari. Durata de viață a unei case de marcat moderne poate depăși și 10 ani, dacă este bine întreținută, astfel încât folosirea ei aduce avantaje pe termen lung.
În afară de casa de marcat, poți comanda online și un sertar de bani de la Datecs pentru casa de marcat, de diferite dimensiuni și dotat cu deschidere electronică. Află, din articolul de mai jos, care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știi despre casa de marcat cu jurnal electronic și cum te poate ajuta să-ți dezvolți afacerea, pas cu pas.
1.Poate stoca datele în format electronic
În momentul în care începi să folosești o casă de marcat cu jurnal electronic, trebuie să ai în vedere că va funcționa pe baza unui card de memorie, prezent în interiorul echipamentului. Astfel, toate datele cu privire la casa de marcat și la tranzacțiile încheiate cu ajutorul său vor fi stocate pe cardul de memorie. Acest card poate să păstreze nu doar istoricul referitor la produsele vândute, alături de cantitatea lor și de TVA-ul aplicabil, ci poate memora și datele referitoare la locația în care funcționează aparatul.
2. Funcționează și fără conexiune la internet
În comparație cu o casă de marcat tradițională, modelul cu jurnal electronic aduce un avantaj major utilizatorilor: poate fi folosit fără conexiune la internet. În momentul în care este întreruptă conexiunea la internet pentru o perioadă de timp, o casă de marcat cu jurnal electronic va putea să funcționeze normal, în timp ce datele sunt stocate în memoria aparatului. Datele vor fi transmise în mod automat, de îndată ce casa de marcat va fi conectată din nou la internet. Cu ajutorul acestei tehnologii noi, eviți riscul de a pierde date importante, care sunt emise în perioada deconectării de la internet.
3. Casa de marcat cu jurnal electronic transmite datele către ANAF
Un nou avantaj al caselor de marcat cu jurnal electronic este acela de a transmite, în mod real, datele către ANAF. Acest lucru este posibil cu ajutorul GPS-ului cu care este prevăzută o casă de marcat modernă, timp în care experții financiari vor avea acces la verificarea stării aparatului fiscal și la informațiile despre activitatea unui operator economic. În acest sens, fișierele cu informații pot fi exportate pe un mediu de stocare extern.
4. Necesită un contract de service
Odată cu implementarea unor noi modificări în legislație, toți operatorii economici sunt obligați să încheie și un contract de service pentru o casă de marcat cu jurnal electronic. În cazul în care nu se încheie acest contract, operatorul economic își poate exprima intenția de a nu folosi un astfel de echipament electronic.
5. Casa de marcat cu jurnal electronic transmite rapoartele fiscale
Un alt detaliu pe care trebuie să îl cunoști despre casele de marcat cu jurnal electronic este legat de faptul că, pe lângă transmiterea informațiilor referitoare la serviciile vândute către organul fiscal, acest echipament poate reține și bonurile fiscale emise. Astfel, nu mai este nevoie să fie retipărite toate bonurile la finalul activității, așa cum este necesar la casele de marcat convenționale.
Alegerea unui model adecvat de casă de marcat cu jurnal electronic ajută la eficientizarea operațiunilor și poate duce la scăderea unor costuri importante pentru companie.