Apărute acum mai mult de 40 de ani în Japonia, aceste ionizatoare de apă au câștigat teren în ultima vreme, utilizatorii declarându-se mulțumiți de efectele consumului apei alcaline. Printre acestea se numără restabilirea echilibrului pH-ului în organism, capacitatea de hidratare superioară apei cu pH neutru, dar și efectul antioxidant.
Modificând pH-ul apei cu ajutorul procesului de electroliză, aceste aparate moderne permit mai multe întrebuințări ale apei curente, transformată în apă alcalină și în apă acidă. Pe lângă funcția de ionizare, ele acționează și ca purificatoare de apă, fiind direct legate la rețeaua de alimentare cu apă din bucătărie.
Principiul de funcționare
Indiferent de modelul de aparat ales pentru bucătăria ta, ionizatorul are la bază descompunerea apei în oxigen și hidrogen, cu ajutorul curentului electric. Prin intermediul acestui proces electrochimic, denumit electroliză, ionii sunt izolați, în funcție de sarcina acestora, iar în funcție de concentrația lor în soluție rezultă diferite nivele ale pH-ului apei.
Scara pH-ului variază de la 0, care înseamnă foarte acid, până la valoarea 14, specifică soluțiilor bazice (alcaline). Apa obișnuită are pH neutru, între 6,5 și 7,5, iar cea alcalină, obținută în urma ionizării și destinată consumului are o valoare a pH-ului de 8,5 – 9,0. Nu este indicat consumul apei acide.
Beneficiile apei alcaline
Principala proprietate a apei alcaline este restabilirea și menținerea echilibrului acido-bazic în organism. Aciditatea gastrică și tulburările gastro-intestinale își pot avea rădăcinile în calitatea apei consumate. O apă cu pH slab bazic va contracara efectul acidității, cu îmbunătățiri pe mai multe planuri. De asemenea, băuturile preparate cu ajutorul apei alcaline, precum cocktailurile, ceaiul și cafeaua vor avea un gust echilibrat, mai aromat decât în cazul preparării cu apă obișnuită.
Întrebuințările apei acide
Spre deosebire de apa alcalină, cea acidă nu este destinată consumului uman. În schimb, ea își găsește întrebuințarea în activități casnice; apa acidă este un foarte bun dezinfectant, având efect împotriva bacteriilor comune; în plus, îți poți curăța rănile, tăieturile sau zgârieturile datorită proprietăților sterilizatoare ale apei acide.
Spălarea veselei de bucătărie și a tacâmurilor îți va consuma mai puțin timp, deoarece apa acidă are proprietatea de a curăța rapid resturile depuse. De asemenea, poți folosi apa acidă la igiena corporală și la îngrijirea feței și a părului, pentru evitarea apariției eczemelor și a sentimentului de ten uscat.
În concluzie, poți transforma pH-ul apei curente în funcție de nevoi utilizând un ionizator de apă. Vei avea apă alcalină pentru consum și apă cu pH acid pentru întrebuințări casnice și igienă personală.