Se întâmplă adesea să observi nereguli privind protecția mediului și să nu știi către cine să îți îndrepți sesizarea? Este important să știi că Garda de Mediu este instituția aflată în subordinea Ministerului Mediului, care se ocupă de inspecție și control și care poate lua măsuri de sancționare, suspendare și sistare a activității firmelor care au nevoie de autorizatie de mediu pentru ca desfasoara activități ce pot polua și deteriorea mediul prin nerespectarea condițiilor impuse prin actele de reglementare.
Comisariatul General al Gărzii de Mediu se ocupă de elaborarea și asigurarea strategiei de inspecție și control, îndrumă și controlează activitatea comisariatelor județene, desfășoară acțiuni operative pe întreg teritoriul țării, în baza sarcinilor și atribuțiilor stabilite de comisarul general și stabilește toate măsurile operative pentru optimizarea activității de control.
Comisarii din cadrul structurilor tehnice de specialitate ale Comisariatului General şi conducătorii acestora au atribuţii de inspecţie şi control, precum şi de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în domeniul de activitate, pe întreg teritoriul ţării.
În mod specific, Garda de Mediu are atribuții ce țin de:
- domeniul controlului poluării;
- domeniul de evidenta si gestiunea deseurilor – controlului gestiunii deşeurilor, substanţelor şi amestecurilor periculoase;
- domeniul controlului biodiversităţii şi al ariilor naturale protejate
Astfel, în cazul necesității semnalării unor nereguli care fac parte din aceste domenii, poți înainta o petiția privind situația observată. Prin petiție se înțelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poştă electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale care se ocupă de protecția mediului. Petițiile pot fi depuse direct la sediul Ministerul Mediului – Serviciul Relații cu Publicul sau pot fi transmise prin poștă, fax, sau e-mail.
Sesizările către Garda de Mediu pot fi astfel semnalate online pe siteul oficial, unde există detaliile de contact ale Comisariatului General împreună cu o listă a comisariatelor județene din România, care pot primi astfel de solicitări.
Spiritul civic poate reprezenta un factor important de combatere al poluării și de aceea formularea unor sesizări către comisarul de mediu din județul tău este o atitudine care ajută la obținerea unui mediu înconjurător sănătos.