Anul 2020 a venit cu adevărate provocări pentru toată populaţia planetei.
Economia a fost puternic afectată de pandemia generată de virusul SARS COV 2, efectele în lanț generate de măsurile de izolare și distanțare socială au fost nefaste. Sute de mii de români au revenit în țară şi au îngroșat rândurile șomerilor, alții și-au pierdut locurile de muncă. Afectați au fost şi cei cărora li s-au diminuat veniturile din pricina tăierilor de salarii, dar şi antreprenorii aflați la început de drum care nu au reușit să fructifice ideile.
În vederea evitarii unei recesiuni, recomandările specialiștilor europeni către toate instituțiile financiare sunt de a elibera banii pe piață. Conform statisticilor doar cu ajutor financiar antreprenorii şi companiile mici vor reuși să supravieţuiască.
Cu toate recomandările din partea analiştilor internaţionali în vederea eliberării de capital pe piaţă, băncile au ales să adopte politici macroprudentiale și au înăsprit condițiile de creditare. Fenomenul a creat discrepanță între cerere şi ofertă. Pe acest fundal instituţiile IFN au reuşit să vină cu soluții eficiente de creditare. Populaţia şi companiile mici pot accesa credite IFN rapide, de la societăţile precum Simplu Credit – www.simplucredit.ro – care a înţeles cât de importante sunt practicile corecte.
Împrumuturile rapide online – produse financiare tentante
Împrumuturile rapide au devenit tentante pentru toate categoriile de populaţie. Transparența şi abordarea unor politici consultative şi informative sănătoase realizate în favoarea clienţilor sunt câteva dintre motivele pentru care instituțiile nebancare au reușit să atragă încrederea românilor.
Clienții care solicită credite nu mai semnează contracte neinformați, sunt mai prudenți decât în anii precedenţi, au mai multă experiență şi aleg să fie responsabili. Atitudinea societății nebancare Simplu Credit faţă de clienţi este una prietenoasă. Operatorii de credite oferă informaţii valoroase, astfel nu exista niciun fel de nelămurire la semnarea contractului. Persoanele fizice care aleg soluţiile de creditare online au informaţii cu privire la prevederile contractului, a dobânzilor, valorii DAE. Știu de la început care sunt costurile penalităţilor şi detalii legate de rambursarea anticipate.
Produsele financiare lansate de Simplu Credit sunt competitive şi sunt accesibile cu minimum de documente. În cazul instrumentelor pentru persoane fizice sunt necesare copie a documentului de identitate, solicitare de credit tip, acord ANAF, acord birou de credite, depuse în format electronic. Documentația pentru credite pentru IMM-uri, se poate vizualiza accesând www.simplucredit.ro/finantare-companii.
Împrumuturile Simplu Credit – soluții flexibile şi sigure pentru dezvoltare
Clienţii care aleg să colaboreze cu societatea prin intermediul portalului online beneficiază de siguranţă. Societatea a implementat protocoale stricte, https -ulintrigat pe fiecare pagină a portalului este o dovadă solidă în acest sens. Datele personale sunt protejate în arhive criptate şi păstrate conform reglementărilor GDPR impuse prin directivele Europene.