AdePlast, cel mai important producător autohton de materiale de construcții, a înregistrat o creștere de 13%, față de anul precedent, cu o cifră de afaceri de 474.000.000. Rezultatul reprezintă un moment cheie în evoluția companiei, având în vedere depășirea pragului de 100 de milioane de euro.
Business-ul Adeplast s-a situat pe creștere pe tot parcursul anului 2018, iar din punct de vedere al capacităților de producție, compania a înregistrat un upgrade major prin inaugurarea noii platforme industriale de la Ișalnița.
“Nu a fost un an ușor pentru domeniul nostru, însă am reușit să ne menținem într-un trend de creștere foarte bun, având în vedere evoluțiile pieței și dimensiunea companei. Ritmul ascendent se datorează faptului că AdePlast a ajuns, prin produsele sale, să fie aproape indispensabilă într-o construcție, indiferent de stadiul în care se află. La aceasta se adaugă investițiile în tehnologie de ultimă oră la nivel mondial, dar și capacitatea logistică de a livra marfa la nivelul întregii țări în 24 de ore de la comandă. Este un obiectiv strategic pe care ni l-am propus în ultmii ani și reușim să-l îndeplinim cu brio în fiecare zi, mai ales că acum ne ajută din plin și fabricile de pe platfoma din Craiova”, declară Daniel Stăncescu, CEO AdePlast.
AdePlast şi-a depășit ţinta de dezvoltare setată pentru 2018 și continuă procesul invesțional în noi capacități de producție
„Un alt obiectiv al AdePlast pentru 2018 a vizat menținerea unei rate de creștere a cifrei de afaceri cu peste 10%. Dacă la 6 luni înregistram o creștere de 12%, la finalul anului am ajuns la 13%. Am depășit obiectivele estimate și în zona resurselor umane, unde am avut o proiecție de 400 angajați la finalul lui 2017, pentru 2018 și, iată că, am ajuns la 460, la sfârșitul anului trecut. 78 de locuri de muncă au fost generate doar de platforma de la Ișalnița”, a precizat Daniel Stăncescu, CEO AdePlast.
Citește mai multe detalii aici.