Cu siguranță îți place cafeaua și o savurezi în fiecare dimineață, ca să-ți încarci bateriile pentru o nouă zi de lucru, o bei în pauza de prânz și chiar spre seară, când ajungi acasă. La ieșirile în oraș este nelipsită de pe masă, alături de limonadă sau băuturi mai tari.
Când ești pe fugă și n-ai timp pentru prepararea elaborată a unui cappuccino cu spumă, ai la dispoziție varianta mixurilor de cafea solubilă, care se prepară instant prin adăugarea de apă fierbinte și îți oferă aceeași experiență a unui cappuccino spumos. Când nu ai posibilitatea să încălzești apa, poți prepara cafeaua solubilă și cu apă rece și astfel vei obține rapid o băutură răcoritoare pe bază de cafea.
Iată cum să selectezi cea mai bună cafea solubilă, ca să te bucuri întotdeauna de cea mai rafinată experiență atunci când sorbi din licoarea preferată:
Alege aroma preferată dintre mai multe tipuri de cafea solubilă
De obicei pentru prepararea cafelei instant se utilizează cafea Arabica, cu note intense de ciocolată sau fructate, alături de cafea Robusta, cu tentă amăruie și gust mai puternic. Cele mai multe sortimente de cafea solubilă sunt produse din amestecuri din cele două tipuri de cafea, așa că poți să alegi în funcție de blendurile care îți plac, după tărie, aromă și gust.
Vezi care este gradul de prăjire a boabelor
Boabele de cafea pot fi prăjite ușor (light), mediu (medium) sau intens (dark), iar fiecare nivel de prăjire conferă cafelei caracteristici diferite:
În varianta light se păstrează în cea mai mare proporție caracteristicile boabelor de cafea (aromă, gust, conținut de cofeină). Se obțin arome ușoare, cu un grad mai mare de aciditate și o tentă fructată.
Modalitatea medium este potrivită pentru obținerea unei cafele solubile cu gust mai puternic, ușor amărui, cu note de zahăr ars și aciditate potrivită.
Prăjirea intensă necesită temperaturi ridicate și o perioadă mai mare de timp, iar acestea determină reducerea conținutului de cafeină și apariția gustului puternic și aromat de alune, cu tente de ciocolată.
Verifică modalitatea de uscare a cafelei
Modalitatea de preparare a cafelei instant constă în fierberea boabelor de cafea prăjite și extragerea de fragmente uscate sau pulbere tip pudră, ce urmează să fie dizolvate în apă la momentul consumului.
Verifică modalitatea de uscare a extractului obținut, de preferat să fie uscare prin liofilizare (înghețare), ce permite păstrarea aromelor, care își mențin finețea și prospețimea. Un alt procedeu este cel de pulverizare, mai rapid, dar mai puțin eficient din punct de vedere calitativ.
Prepară corect cafeaua solubilă
Atunci când vrei să te delectezi cu cea mai bună cafea solubilă utilizează apă fierbinte, dar nu clocotită, ca să eviți arderea cafelei și apariția acelui gust prea amar, care devine deranjant încă de la prima înghițitură. Adaugă la final zahăr sau lapte, după cum îți place, și amestecă bine ingredientele înainte de a savura.
Dacă prepari cafea instant în varianta răcoritoare, de tip ice coffee (simplă sau cu arome de vanilie, caramel, ciocolată, frișcă ș.a.) folosește apă plată, fără impurități și pune la sfârșit gheața pisată sau în formă de cuburi.
Alege recipientul de cafea solubilă potrivit pentru tine
Ai la dispoziție cafea instant în cutii de plastic, sticlă sau metal, închise etanș cu folie protectoare, astfel că păstrează intactă aroma la fiecare utilizare, ceea ce este foarte important, pentru că perioada de valabilitate pentru cafea solubilă este mai mare decât a cafelei boabe.
De asemenea poți alege pliculețe sau pungi laminate, potrivite atunci când pleci în călătorii sau prepari cafeaua pe fugă, la birou. Ofertele de cafea instant sunt tot mai variate, au apărut diverse mixuri de cafea instant, cappuccino sau decofeinizată.
Alege ce-ți place din sortimentele de cafea solubilă NESCAFÉ și ține seama de fiecare dată de criteriile prezentate, pentru a te bucura de cea mai bună cafea solubilă în orice moment al zilei, oriunde te-ai afla.