Ce sunt proiectoarele cu panou solar și la ce le poți folosi

Ești pregătit pentru un nou proiect de amenajare exterioară? Atunci, cu siguranță citești multe articole cu sfaturi utile pentru a-ți ușura munca și pentru a avea un rezultat pe măsura așteptărilor.

Și, desigur, printre aceste sfaturi ai găsit și multe opțiuni în ceea ce privește soluțiile de iluminat pentru exterior.

Ei bine, noi îți recomandăm montarea unor proiectoare cu panou solar.

Ce sunt proiectoarele cu panou solar

Proiectoarele cu panou solar sunt soluții moderne pentru iluminatul de la exterior. Spre deosebire de alternativele clasice, cu alimentare de la rețeaua de energie electrică, panourile solare vor asigura energia verde care va alimenta, mai apoi, proiectorul LED.

Pe scurt, proiectoarele cu panou solar reprezintă sisteme de iluminat moderne și sustenabile care valorifică energia solară și nu depind de racordarea la o rețea electrică convențională.

Principiul de funcționare este simplu și similar cu cel al panourilor solare folosite, spre exemplu, la montajul pe acoperișul caselor. Astfel, proiectorul LED va funcționa folosind energie verde. Această energie va fi stocată cu ajutorul unor acumulatori reîncărcabili, alimentați prin panoul solar.

Practic, pe timpul zilei, atunci când beneficiază de lumină naturală, panoul solar va încărca acumulatorii prevăzuți. Apoi, pe timp de noapte, proiectorul LED va fi alimentat de această energie stocată.

De ce să alegi un proiector cu panou solar

Proiectoarele LED cu alimentare prin intermediul panoului solar sunt ideale pentru spațiile în care nu există un racord la rețeaua de energie electrică. Un spațiu de joacă, o casă de vacanță sau un alt spațiu similar se poate ușor accesoriza cu o asemenea soluție pentru iluminat.

Funcționând pe bază de LED-uri, proiectoarele nu consumă multă energie și reprezintă soluții durabile și avantajoase din perspectiva costurilor de achiziție. Acumulatorii sunt rezistenți, testați la cicluri generoase de reîncărcare (de regulă, peste 2.000 de cicluri) și capabili să furnizeze suficient de multă energie pentru a alimenta o sursă de lumină ce poate depăși o putere de 100W.

Mai mult, proiectoarele LED solare pot fi dotate cu senzori sau pot fi controlate cu ajutorul unei telecomenzi. În funcție de nevoile tale, poți chiar opta pentru proiectoare cu lumină albă, rece/caldă sau cu posibilitatea personalizării culorii fascicolului luminos.

Fiind recomandate pentru utilizarea la exterior, corpurile de lumină au grad de protecție împotriva acțiunii apei dar și rezistență ridicată împotriva fluctuațiilor de temperatură.

Cumpără un proiector LED solar potrivit nevoilor tale

Ești interesat de achiziția unui proiector LED cu alimentare prin panou solar? Îți recomandăm să alegi produsul în funcție de propriile nevoi. Spre exemplu, nu investi în cumpărarea unui proiector prevăzut cu telecomandă dacă nu vei folosi controllerul – poate, în cazul tău, bugetul investit ar fi mai bine justificat dacă corpul LED ar fi accesorizat cu senzori de mișcare.

Pentru cea mai potrivită alegere, vezi soluțiile de iluminat LED în oferta Electro-AZ.ro. Citește specificațiile tehnice ale produselor și nu ezita să ceri ajutorul specialistului atunci când nu știi exact ce să alegi.