Migrarea în cloud este un pas important pe care tot mai multe companii aleg să-l facă. Dacă și tu plănuiești o astfel de mutare, atunci trebuie mai întâi să decizi ce tip de cloud este potrivit pentru compania ta.
În acest articol vom vorbi despre cele mai cunoscute tipuri de servicii de cloud: cel public și cel privat.
Un cloud public presupune utilizarea comună a resurselor oferite de un furnizor terță parte și partajate prin intermediul unei rețele publice. Mentenanța și accesibilitatea acestui tip de cloud sunt asigurate de către furnizor, iar serviciile pot fi utilizate de oricine deține permisiunile necesare, indiferent de locație sau dispozitiv.
Un cloud privat este o platformă ale cărei resurse sunt disponibile numai pentru un singur client. Accesul la aceste resurse de poate face fie prin intermediul unei rețele private, fie prin intermediul internetului.
Diferențe
Atât cloudul public, cât și cel privat oferă soluții de găzduire. Diferențele apar atunci când vine vorba de securitate, performanță și control.
1. Numărul de utilizatori
După cum am văzut mai sus, într-un cloud public, resursele sunt partajate între mai mulți clienți. Într-un cloud privat, toate resursele sunt la dispoziția unui singur client.
2. Securitate
Implementarea unui cloud privat oferă o mai mare siguranță în fața riscurilor cibernetice, lucru extrem de important pentru o companie ce activează într-un domeniu în care se lucrează cu date sensibile și critice, cum este cel al serviciilor financiare, de exemplu.
Cloudul public oferă securitate standard, care nu poate fi modificată sau personalizată în funcție de modelul de afaceri, și este preferat pentru proiecte care nu implică cerințe de securitate deosebite.
3. Performanță
Un cloud privat va fi folosit de o singură organizație, așa că resursele vor fi personalizate pentru a răspunde nevoilor specifice ale acesteia. În plus, performanța nu va fi afectată de alte organizații care împart infrastructura sau lățimea de bandă.
4. Mentenanță
Mentenanța unui cloud public necesită foarte puțin timp sau resurse. De configurarea, administrarea și update-urile platformei se ocupă furnizorul.
5. Costuri
De obicei, cloud-urile publice costă mai puțin decât cloud-urile private pentru că furnizorul de cloud își poate maximiza utilizarea hardware-ului și profiturile prin vânzarea serviciilor către mai mulți clienți simultan. Un cloud privat este mai scump deoarece configurarea sa necesită hardware suplimentar și gestionare explicită.
6. Scalabilitate
Resursele dintr-un cloud public pot fi extinse ori de câte ori compania traversează o perioadă de creștere, pentru ca apoi să fie reduse din nou. Cloudurile private sunt scalabile din punct de vedere tehnic, însă furnizarea de resurse dedicate care vor rămâne inactive o mare parte din timp se poate dovedi costisitoare și ineficientă.
Cum alegi soluția potrivită pentru compania ta
O analogie folosită pentru a descrie diferența dintre cloudul public și cel privat este cea a închirierii unei săli de conferințe versus închirierea unui birou. O companie poate închiria o sală de conferințe din când în când, cu ocazie unei ședințe la care participă mai mulți angajați, de exemplu, dar, de cele mai multe ori, spațiul respectiv nu este necesar.
Aceeași companie nu va dori însă să împartă spațiul de birou, mai ales că trebuie să-l folosească pe termen lung, așa că este dispusă să plătească mai mult pentru a se asigura că acesta poate fi proiectat și repartizat așa cum dorește. În acest fel, își asigură și un nivel mai ridicat de securitate și confidențialitate.
În concluzie, cloudul public este o alegere mai bună pentru o companie care preferă o infrastructură ușor de utilizat, o implementare rapidă a serviciilor, cu costuri mai mici. Cloudul privat, în schimb, este o opțiune pentru o companie care își dorește personalizare, grad sporit de securitate, riscuri mai mici și își poate permite dezvoltarea și scalarea infrastructurii pe măsură ce cerințele de afaceri cresc.
Indiferent de soluția de cloud pe care o vei alege pentru compania ta, este important să analizezi toate opțiunile disponibile pentru a o identifica pe cea care se potrivește cel mai bine nevoilor tale.