Te-ai gândit vreodată că ai putea câștiga bani din lipsa de timp sau de cunoștințe a altor persoane? Să lucrezi pe cont propriu, din confortul propriei locuințe, dintr-o cafenea sau de pe plajă, reprezintă o adevărată provocare, dar și șansa de a fi fericit cu programul de lucru și veniturile obținute. Iată câteva lucruri pe care trebuie să le știi, dacă intenționezi să-ți construiești o carieră în freelancing:
1. Ține cont de cadrul legal
Veniturile obținute din activitățile de freelancer și modul în care se impozitează sunt reglementate de Codul Fiscal. Deși pare tentant să lucrezi fără forme legale, este mult mai avantajos să închei un contract pentru fiecare proiect derulat. Uneori, se poate întâmpla ca unii colaboratori să nu fie de bună credință și să nu încasezi bani pentru activitatea desfășurată. Pe lângă o mică siguranță în raport cu alți parteneri, trebuie să fii la zi și cu plățile către stat ca să eviți sancțiunile ANAF. De asemenea, trebuie să ții cont că există și un termen depunere declarație unică pentru declararea veniturilor obținute ca freelancer.
2. Creează-ți un profil interesant
Există o mulțime de platforme unde poți activa ca freelancer, însă, ai grijă să investești timp pentru a-ți aranja profilul pe oricare dintre ele. Acest lucru va conta enorm pentru obținerea joburilor,fiindcă profilul reprezintă aspectul cheie pe care îl iau în considerare toți cei care caută freelanceri. Pune accent pe abilitățile și experiența ta și ai grijă să-ți actualizezi profilul cu regularitate.
3. Încearcă să primești plăți în avans
Ca freelancer, vei întâlni, adesea, clienți care uită să plătească. În general, anumite platforme reglementează relația dintre colaboratori, dar, pot exista numeroase situații când derulezi proiecte „la liber”. În astfel de situații, încearcă să soliciți o plată anticipată, de cel puțin 20% din valoarea totală a proiectului, ca să te asiguri că beneficiarul îți va achita toți banii.
4. Specializează-te într-un anumit domeniu
Deși mulți consideră că pot câștiga mai mult dacă acceptă joburi în diferite domenii, cu cât ești mai bun pe un anumit segment cu atât vei fi mai căutat. Prin urmare, poți obține venituri semnificative dacă te limitezi la o singură specializare, iar cota ta de piață crește.
5. Alege proiectele în funcție de aptitudinile tale
Ai grijă ca, întotdeauna, criteriul de selecție a unui proiect să fie experiența ta. Nu alege joburile în funcție de preț, ci ținând cont de cât de bine le vei putea realiza. În acest fel, îți vei crea o bună reputație pe piață.
6. Respectă termenele acceptate
Un proiect pe care-l termini la timp înseamnă un client mulțumit. Pe lângă bani, vei câștiga și o bună reputație, iar, dacă îți dorești angajamente pe termen lung, acesta e unul dintre lucrurile importante pe care trebuie să le respecți.
7. Fii transparent cu toți colaboratorii tăi
Păstrează mereu sinceritatea ca principal atu în relația cu clienții tăi ca să elimini orice neînțelegeri. În freelancing, transparența este un punct forte, care îți aduce clienți de calitate.