La finalul unei zile istovitoare, majoritatea oamenilor abia așteaptă să ajungă în confortul propriei case pentru a beneficia de odihnă și relaxare. Nu de puține ori însă, liniștea este perturbată de unii dintre vecinii care par că abia își încep ziua. Viața într-o comunitate, în speță pentru cei care locuiesc la bloc, este extrem de dificilă când vine vorba de nivelul ridicat al zgomotului. Copii care aleargă neîncetat, animale gălăgioase, petreceri mult prea lungi sau reparații efectuate la ore nepotrivite, toate te deranjează în egală măsură și te întrebi, probabil, cum vei mai suporta asemenea zarvă. Dacă nu ai găsit încă o soluție de compromis, îți prezentăm câteva idei care te vor ajuta să elimini această problemă spinoasă.
Discută problema zgomotului cu vecinii tăi
Cu siguranță un prim pas pe care trebuie să îl faci pentru a rezolva această situație dificilă este să discuți calm și politicos cu cei care fac gălăgie. Însă, înainte de a te lăsa condus de gânduri urâte despre vecinii nechibzuiți, încearcă să stabilești dacă zgomotul este intenționat sau dacă poate fi evitat. Uneori, anumite persoane nu își dau seama că acțiunile lor îi pot deranja pe alții, așa că poți depăși ușor toate problemele doar printr-o simplă discuție. Un bebeluș care plânge în miez de noapte nu crează o situație plăcută nici pentru părinții lui, de aceea e bine să faci apel la toleranță. În schimb, repetițiile frecvente la un instrument muzical la ore incomode sau tunsul gazonului la prima oră a dimineții necesită ceva discuții amicale pentru a primi lămuriri cu privire la durata zgomotului cu pricina.
Folosește gips carton pentru izolare acustică
În cazul în care vecinii tăi sunt foarte gălăgioși și zgomotele continuă să îți perturbe somnul sau activitățile zilnice, izolează-ți locuința cu rigips fonic. Expunerea constantă la sunete puternice contractă vasele de sânge și conduce la scăderea fluxului sangvin spre organe. În acest caz, organismul reacționează prin producerea unor hormoni ce cresc tensiunea arterială și pulsul, iar asta provoacă palpitații ori chiar angină pectorală. Ca ai parte de o viață liniștită, folosește rigips fonic Knauf și vată minerală ca să atenuezi zgomotele. Cu cât densitatea plăcilor de gips carton e mai mare cu atât izolația acustică oferită de acestea va fi mai bună.
Atenție la elementele de tâmplărie
Zgomotul intră foarte ușor în casă prin ferestre și uși. Schimbă geamurile cu unele termopan, de preferat cu o grosime totală de minimum 50 de mm, și aplică benzi subțiri de termozit pe tocurile ușilor ca acestea să se închidă etanș.
Zgomotele nedorite reprezintă una dintre cele mai frustrante aspecte ale conviețuirii în apropiere de persoanele gălăgioase. Cu toții ne dorim liniște în propria locuință, așa că e necesar să abordăm problema cu calm și să găsim o rezolvare care să ne aducă tot confortul dorit.