Cum se protejează un boxer profesionist?

În box, riscul de accidentare este mai ridicat decât în alte sporturi, pentru că în acest caz vorbim de un sport de contact. Astfel, protecția joacă un rol esențial, atât în meciurile din ring, cât și în timpul antrenamentelor. Paradoxal, cele mai multe riscuri de accidentare nu sunt reprezentate de pumnii încasați de la adversar, ci de loviturile aplicate acestuia. 

În boxul modern, riscurile apariției unor astfel de accidente au fost reduse la minim, graţie echipamentului. În cele ce urmează îți vom arăta care este rolul fiecărei piese de echipament în protecția unui boxer profesionist. 

Mănușile

Deși mulți cred că boxerii poartă mănuși pentru a proteja adversarul de șocul loviturilor, rolul mănușilor de box este, de fapt, acela de a-l proteja pe cel care le poartă, atât în timpul meciurilor cât și la antrenamente, absorbind șocul loviturilor aplicate. Fără mănuși, un boxer care își lovește adversarul riscă să își fractureze oasele de la nivelul mâinilor și să iasă din joc mult mai devreme.  

Bandajele de box

Rolul acestei piese de echipamente este acela de a proteja încheieturile și evita apariția unor entorse sau luxații la nivelul mâinilor. Este vorba de feșe cu lungimi ce variază între 2,5 și 4,5 metri, care se înfășoară pe mâini, înainte de a se pune mănușile. Bandajele de box de calitate sunt cele din bumbac, care au o durată de viață mai îndelungată, în comparație cu bandajele elastice. Acestea sunt prevăzute cu un suport pentru degetul mare, astfel încât să fie mai ușor de înfășurat pe încheieturi și pe degete. Bandajele se comportă și ca un absorbant, împiedicând transpirația să ajungă în mănuși. 

Casca

Spre deosebire de mănuși și bandaje, care protejează de șocul loviturilor aplicate, casca oferă protecție împotriva loviturilor primite. Aceasta acoperă toate zonele sensibile și trebuie să fie bine fixată pe cap, fără a incomoda boxerul. Înainte de a se echipa cu o cască nouă pentru un meci oficial, un boxer o va proba în prealabil la antrenament. 

Protecția pentru dinți

Casca nu acoperă zona gurii, iar din această cauză un boxer trebuie să-și protejeze și dantura. În acest scop, există un dispozitiv din plastic sau silicon, care protejează dinții,  gingiile şi îi permite sportivului să respire normal.  

Ghetele de box

Jocul de picioare este important în ring şi aici intervin ghetele speciale, ce asigură o bună susținere a gleznelor, pentru a evita entorsele sau luxațiile. Acestea sunt ușoare și au talpă subțire, din material aderent, pentru a oferi mai multă mobilitate, având totodată și rol de protecție. 

Dincolo de folosirea acestor echipamente, un boxer profesionist se protejează și prin antrenamente specifice, care îi întăresc musculatura, îi dezvoltă mobilitatea și îi dezvoltă rezistența la efort.

Așadar, cele două elemente cheie atunci când vine vorba de protecție în box sunt echipamentul adecvat și pregătirea fizică.