Scalarea poate fi dificilă pentru cei care își dezvoltă prima afacere în eCommerce. Află care e diferența dintre „creștere” și „scalare”, cum ar trebui să îți gestionezi business-ul și ce tactici ar trebui să adopți.
Diferența dintre creșterea și scalarea afacerii
Creșterea afacerii are loc atunci când investești mai multe resurse, iar încasările cresc la rândul lor. Odată cu acestea cresc și cheltuielile. Scalarea, în schimb, are loc atunci când încasările cresc, dar cheltuielile rămân la același nivel.
Orice afacere care se află la început de drum trebuie întâi să crească și abia apoi poate scala. În fazele incipiente e nevoie de investiții mari pentru a reuși să îți faci cunoscut serviciul sau produsul și să obții un flux stabil de clienți.
Odată ce businessul s-a dezvoltat suficient, creșterea devine greoaie. Deși știi ce ai de făcut, trebuie să ai la dispoziție mai mult timp și să fii dispus să cheltui mai mult. Aici intră în scenă beneficiile scalării.
Cu toate acestea, pentru scalare e nevoie de mai multă planificare. Vor exista momente în care vei fi nevoit să faci experimente, să analizezi rezultatele lor și să optimizezi modul de lucru.
Ți-am pregătit în continuare 4 sfaturi pentru scalarea unei afaceri în eCommerce.
Folosește un serviciu eficient de AWB și facturare
Pe măsură ce afacerea crește, vei avea nevoie de servicii mai bune, care te vor ajuta să gestionezi corespunzător un număr mare de comenzi. Un soft de emitere facturi & AWB printr-un singur click poate eficientiza rapid procesul.
Prin intermediul acestuia, te poți conecta la softurile de facturare pe care le folosești, apoi faci factura automat, fără a fi nevoie să apelezi la metoda Copy-Paste. Aceasta este apoi urmată automat în marketplace. Softul de facturare poate fi folosit ca sursă de stoc, iar produsele vor fi găsite cu ușurință după SKU.
În același timp, un astfel de serviciu poate avea integrată și generarea AWB-ului. Te poți conecta la majoritatea curierilor din țară și generezi automat AWB-uri pe care le poți costumiza cu numărul de comandă și numele produsului.
Actualizează-ți strategia de marketing
Dacă încerci să îți extinzi afacerea, ai nevoie de o strategie de marketing reușită. Fără aceasta, va fi greu să atragi clienți noi și chiar să îi păstrezi pe cei vechi.
Gândește o strategie mai complexă, care să includă optimizarea pentru motoarele de căutare (SEO), social media, evenimente online și offline, marketing de conținut și altele.
Îmbunătățește relația cu clienții
Nu te concentra doar pe noile posibilități, ci fă tot posibilul să păstrezi și clienții actuali. Având în vedere numărul mare de business-uri din mediul online, un client nemulțumit nu trebuie decât să dea câteva click-uri și a trecut deja la competiția ta.
Comunică cu clienții pe canalele sociale, ține cont de feedback-ul lor, creează o comunitate online și oferă-le reduceri sau oferte personalizate.
Afișează recenziile
Acest pas simplu este extrem de eficient. Oamenii vor să primească produse și servicii bune, motiv pentru care au nevoie de părerea altor clienți. Atunci când afișezi public recenziile, nivelul de încredere în brand crește – mai ales dacă nu îți asumi și părerile negative.
Scalarea unei afaceri în eCommerce necesită un plan bine realizat, cu obiective inteligente. Ține cont de sfaturile de mai sus pentru ca business-ul tău să evolueze așa cum îți dorești.