Cu toţii iubim puii de animale pentru că sunt micuţi şi drăgălaşi. Însă, atunci când adopţi un animal de companie trebuie să ştii că trebuie să îi fii alături în toate stadiile vieţii lui şi să îi asiguri un trai de viaţa cât se poate de confortabil.
Dacă ai o pisică pe care o poţi considera deja vârstnică trebuie să ştii că cerințele ei nutriţionale sunt foarte diferite faţă de cele ale unui pisoi sau a unei pisici adulte. Te invităm să citeşti în continuare şi să descoperi mai multe detalii despre tipul de hrană cu care aceasta ar trebui să fie hrănit pentru a avea parte de o viaţă sănătoasă.
Etapele vieţii unei pisici
Dacă te întrebi cat traieste o pisica, trebuie să ştii că o pisică sănătoasă trăieşte în medie 15 ani, însă sunt unele exemplare care pot ajunge şi până la 19 ani. Iată care sunt stadiile vieţii unei pisici:
- Până la vârsta de 6 luni animalul tău de companie este încă pui.
- De la 6 luni la 2 ani pisica ta este junior.
- De la 2 ani până la 7 ani o putem considera adultă.
- De la 7 ani până la 11 ani o putem considera maturăsau senioară.
- De la 11 la 15 ani pisica ta este vârstnică.
- Iar dacă aceasta trăieşte mai mult de 15 ani vei avea o pisică geriatrică.
Ce se întâmplă cu pisică pe măsură ce îmbătrâneşte
După vârsta de 11 ani vei observa unele schimbări importante în comportamentul pisicii tale, dar şi schimbări fizice semnificative.
Spre exemplu, pisica poate fi mai puţin activă şi poate dormi mult mai mult. De asemenea, unele pisici devin mult mai puţin sociabile la bătrâneţe şi pot mieuna mai mult. În ceea ce priveşte schimbările fizice, vei observa că blana ei nu mai este la fel de mătăsoasă. De asemenea, poţi observa că îşi schimbă şi culoarea, firele albele fiind din ce în ce mai vizibile. Corpul ei se schimbă mult mai mult, iată la ce să te aştepţi:
- Pe măsură ce îmbătrâneşte articulaţiile ei nu mai au aceeaşi putere ca în trecut, prin urmare pisica poate avea dificultăţi în a-şi păstra echilibrul, a sări sau chiar în a se toaletă.
- Funcţiile interne ale organismului vor încetini, iar pisica poate lua mult mai rapid în greutate.
- Sistemul imunitar este şi el mai slăbit, prin urmare pisica ta se poate îmbolnăvi mult mai uşor.
- Mirosul, gustul, văzul şi auzul vor deveni mult mai puţin fine.
- Pisica este mult mai predispusă la dezvoltarea unor afecţiuni, precum: bolile renale, diabetul, osteoartrita sau hipertiroidismul.
Îngrijirea pisicii vârstnice
Pe măsură ce pisica ta îmbătrâneşte, corpul ei trece printr-o serie de schimbări. Iar pentru a o ajuta să se bucure cât mai mult de anii rămaşi, suportul nutriţional şi modul în care este hrănită trebuie să se schimbe. Prin urmare, hrana pe care aceasta o primeşte trebuie să fie diferită faţă de cea pe care o primea în stadiile anterioare ale vieţii.
În această perioadă hrana cu care o hrănești trebuie să fie special concepută pentru pisicile vârstnice. Aceasta este de obicei mult mai moale, mai aerată, mai apetisantă şi mult mai bogată în proteine cu grad ridicat de digestibilitate.
Hrana oferită unei pisici vârstnice trebuie să fie completă, echilibrată, să îi menţină bunăstarea şi să contribuie la încetinirea proceselor asociate îmbătrânirii.
Dacă nu ştii ce tip de hrană să îi oferi pisicii tale, cel mai bine ar fi să discuţi cu medicul veterinar. Acesta te va putea ajuta să alegi o harnă potrivită, completă și echilibrată, care să răspundă întocmai nevoilor pisicii tale.