Purtarea măștii medicale. Sfaturi și recomandări

Purtarea corectă a unei măști medicinale reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri împotriva transmiterii comunitare a noului coronavirus SARS-CoV-2. 

Este obligatorie purtarea acesteia în spații publice închise și chiar pe stradă, în condițiile în care incidența depășește trei cazuri noi de îmbolnăvire la mia de locuitori ai unei localități. Mai multe informații despre utilitatea acestui instrument de siguranță, cât și despre purtarea sa în conformitate cu recomandările experților, în cele ce urmează.

Cum se transmite SARS-CoV-2? 

După infectare, noul coronavirus se atașează de celulele organismului, acestea reprezentând un mediu propice pentru multiplicarea sa. 

Odată ce noile particule ale agentului patogen părăsesc structura celulelor-gazdă, rămân suspendate în fluidele corporale localizate la nivelul plămânilor, nasului și gurii. 

Un singur episod de tuse poate elimina în proximitatea persoanei contaminate până la 3.000 de picături ale fluidelor ce conțin particule ale noului coronavirus SARS-CoV-2. 

Ce rol au măștile medicinale? 

Măștile medicale contribuie la reducerea transmiterii acestui virus în comunitate, ce poate rezista în picăturile respiratorii până la trei ore, conform cercetărilor realizate până în prezent, pe marginea acestui subiect. 

De asemenea, rezultate ale unor studii specifice au mai arătat că purtarea corectă a unei măști medicale contribuie la reducerea considerabilă a cantității de virus eliminate prin respirație sau tuse, de către persoanele contaminate cu noul coronavirus. 

Purtarea corectă a acestui produs reduce riscul de contaminare, determinată de pacienții asimptomatici. Estimările indică un procent între 6-18% de transmitere comunitară a infecției cu SARS-CoV-2, de la pacienți care nu au dezvoltat simptome specifice acestei boli. 

Cum purtăm corect masca de protecție?

Masca medicală (chirurgicală) trebuie purtată cu partea colorată în exterior: nasul, gura și bărbia trebuie să fie perfect acoperite. 

Acesta fiind și motivul pentru care pliurile suprapuse ale acesteia pot fi ulterior desprinse, astfel încât să acopere o suprafață a feței cât mai mare, iar părțile laterale ale măștii să fie lipite de zona obrajilor. 

Masca se poartă întotdeauna cu firul metalic din zona nasului în sus. Acesta trebuie pliat cât mai bine pe forma nasului, astfel încât să asigure o poziționare cât mai bună a măștii medicale pe față. 

Masca se fixează în final cu ajutorul firelor elastice, trecute prin spatele urechilor. Îndepărtarea acesteia de pe față se realizează trăgând de firele elastice înspre zona cefei. Masca medicală se ține într-un loc ferit de zonele posibil contaminate și se schimbă periodic. 

După aruncarea unei măști vechi, mâinile se spală și se dezinfectează. 

Masca medicală poate reduce riscul contaminării comunitare, atât în spațiile interioare, cât și în zone deschise. Alege să o porți în mod corect, pentru siguranța ta și a celor din jur!