Vineri, 23 februarie 2018, va fi disponibil la toate punctele de difuzare a presei un nou proiect ambițios: “Evenimentul istoric”, revista care aduce pagini de istorie interesante și inedite pentru cititori.
Lansat în anul centenarului, “Evenimentul istoric” are un crez, acela că pentru a înțelege prezentul este nevoie să cunoaștem și să explorăm trecutul. Proiectul își propune să prezinte cititorilor pasionați de istorie, într-o manieră lipsită de încrâncenare și ideologie, fapte și oameni, care au influențat evenimente majore în țară și în lume.
“Evenimentul istoric” aduce în prezent figuri ale unor oameni care au făcut istorie. Partea fascinantă a istoriei este legată de modul în care decizia unui om a dus la schimbarea vremurilor. Pasionați de istorie sau curioși, suntem convinși că “Evenimentul istoric” va fi citit cu plăcere și interes de toți cei care vor dori să parcargă paginile revistei.
Structura editorială a “Evenimentului istoric” propune documente, interviuri, întâmplări din istorie, personaje pe care le veți recunoaște sau despre care nu ați auzit și va avea o apariție lunară. Recomandat de Evenimentul zilei, primul număr “Evenimentul istoric” va fi disponibil din 23 februarie la toate punctele de difuzare a presei și veți putea citi despre:
- Iuliu Maniu și 60.000 de soldați români au făcut legea la Viena în 1918!
- Secretele din viața miliardarului Iosif Constantin Drăgan
- Istoria trenului regal
- Povestea întâlnirii lui JESSE OWENS cu ADOLF HITLER
- Căpitan av. Horia Agarici: „Cerul l-am iubit ca un fanatic”
- Poziția României față de conflictul din Kosovo, februarie – aprilie 1999
- Documente din arhiva securității. Ceaușescu și vânătorii de agenți KGB
- Războiul ruso-georgian și surpriza strategică pentru întreaga lume
Coordonator al proiectului „Evenimentul istoric” este Dan Andronic, iar printre autorii din primul număr se află Adrian Pătrușcă, Alecu Racoviceanu, Florian Saiu, Iulian Chifu, Florian Bichir, Cătălin Pena, Alex Mihai Stoenescu, Adrian Năstase, Mirel Curea, Simona Ionescu, Radu Ștefănescu, Florian Banu, Leonardo Tonitza, Ion Cristoiu.