Fie că îți dorești să amenajezi o terasă mică pentru o casă cu curte sau terasa unui apartament, cu câteva strategii inteligente, poți transforma un spațiu mic într-un loc armonizat cu nevoile tale.
O terasă mică poate fi transformată într-un spațiu plăcut dacă îți realizezi un plan în mai multe etape.
Descoperă în continuare cum să îți organizezi amenajarea unei terase mici:
- Creează o listă cu priorități
Începe prin a realiza o listă cu priorități. Indiferent dacă obiectivul tău principal este să creezi unui loc pentru distracție în aer liber sau cauți un refugiu liniștit și privat (sau ambele), proiectează terasa pentru a sprijini modul în care îți dorești să utilizezi spațiul.
De exemplu, un șezlong ar putea fi un loc minunat de relaxare pentru o singură persoană, în timp ce o masă cu un set de scaune pliabile ar putea găzdui un grup mai mic de persoane.
Însă, cel mai important aspect pe care trebuie să îl iei în considerare este amenajarea unui acoperiș sau a unui loc ferit de intemperii, pentru că o terasă acoperită înseamnă ca te poți bucura de acest proiect pe tot parcursul anului.
Dacă nu știi exact ce ai nevoie, poți observă care este zona de expunere la lumină și, de asemenea, de unde bate vântul. De exemplu, poți folosi o copertină de tip umbrar, care încă permite pătrunderea luminii și creează un mediu de creștere pentru plante și un loc de relaxare pentru tine. Însă, pentru a crea o zona de umbră maximă, cel mai bine este să cauți umbrele care se pot regla și înclina pe diferite unghiuri, pentru că soarele nu este static. Alege dintr-o ofertă de umbrare, ca de exemplu de la brandul Homelux.ro, dar nu uita să alegi dimensiunile corecte.
- Gândește terasa ca pe un living în aer liber
Dacă nu găsești inspirație sau efectiv nu poți decide cum să amenajezi, poți să gândești spațiul exterior pentru activitățile zilnice din living. Pentru propria terasă, încearcă să vezi spațiul ca și cum ar fi o cameră din interior și imaginează-ți cum l-ai amenaja.
De exemplu, dacă ești genul de persoană matinală, poate vrei să îți bei cafeaua dimineața pe terasă și să te bucuri de un pic de soare. Însă, dacă acasă petreci mai mult timp cu activități de seară, atunci pune pe listă corpuri de iluminat exterior corespunzător.
- Completează decorul cu plante
Dacă ai stabilit elementele importante, acum poți să te gândești la elemente de decor. Deși nu toate decorurile au sens afară, investițiile în mobilier confortabil de exterior și adăugarea unor detalii, precum pardoseala de exterior, plante în ghivece, o structură de umbră sau o umbrelă, vor face spațiul mai primitor.
Poți alege plante pentru insecte, arbuști cu frunze, ierburi cățărătoare și flori colorate, pentru că toate ajută la transformarea unei terase într-o oază luxuriantă și, de asemenea, ocupă un spațiu redus.
Însă, pentru ca plantele să prospere pe o terasă vor avea nevoie de expunere potrivită la lumină, precum au nevoie de sol și de apă. Poți să investești în jardiniere încorporate sau ghivece suspendate și poți să alegi plante iubitoare de lumina sau plante de umbră.
În concluzie, este important este să gândești să amenajezi spațiul în funcție de priorități. De asemenea, dacă lucrezi organizat cu o lista, vei putea să știi exact ce îți dorești și care este bugetul la care te raportezi în timp pentru a-ți crea spațiul pe care ți-l dorești.
Sursa Foto: Shutterstock.com